Constantin si Elena - Lectia de istorie

  Astăzi este ziua de nume a tatălui meu. Constantin (si Elena bunica mea) si multă lume îl suna sa-l felicite. El nu este genul care tine sărbătorile, cu atît mai puţin zilele de nume. Si astăzi cum stăteam noi la rand sa îl felicităm, tata ne arunca o întrebare, simplă la prima vedere:

-"Cine a fost Constantin si Elena?"

Răspunsul era logic: -"Un Împărat!"

-"Si Elena?"

Logic din nou: "-Nevasta lu´ Constantin..." 

 Ştie totusi cineva cine era Elena? Si ştie cineva pentru ce au fost considerati sfinti?




  Lecţia de istorie vine de la tatăl meu. Se pare ca, după spusele lui Elena a fost mama lui Constantin Cel Mare sau Constantin I nu soţia lui asa cum credeam eu. El a fost Împărat al imperiului roman undeva prin anul 300 si ceva. Ceea ce nu ştim este ca, ca toţi romanii Constantin a fost un criminal care si-a omorît fiul cel mare (Crispus) acuzat fiind de adulter (pe nedrept) cu Fausta, mama sa vitregă si deci sotia lui Constantin. 
  Apoi un pic mai tîrziu a făcut aceleaşi lucru cu soţia sa Fausta (după 19 ani de căsătorie si 5 copii) ştergînd numele lor din toate inscriptiile si inscrisurile publice. (damnatio memoriae)

 Concluzia: Astăzi sărbătoritm un criminal si pe mama lui  Elena o femeie de moravuri uşoare (după unele scrieri) dar care după moartea nepotului sau Crispus a mers în pelerinaj pană în Tara Sfîntă devenind (pentru unii) Sfanta Elena datorita faptului ca ar fi descoperit crucea pe care a fost rastignit Isus. (Tara Sfanta = Elena Sfanta)
  Constantin  în schimb este considerat Sfant datorită darniciei lui fata de biserica folosind resursele statului. Deci un delapidator de fonduri publice în toata regula dacă ar fi trăit în ziua de astăzi.

„Într-adevăr, lenea și corupția, împreună cu luptele pentru putere și conformismul impus au devenit trăsăturile principale ale mișcării creștine din secolul al IV-lea, aproape imediat după ce ea a devenit biserica de stat oficială (Johnson 1976). Astfel, spre exemplu, episcopii creștini nu mai erau liderii unei secte stigmatizate, dar care creștea rapid, ci au fost «rapid asimilați drept cvasi-funcționari civili printre mandarinii care administrau imperiul» (Fletcher, 1997, 22). Bisericile din casele oamenilor au fost înlocuite de splendide clădiri publice, întreținute prin dărnicia imperială. Contrar a ceea ce se crede îndeobște, convertirea lui Constantin nu a produs triumful creștinismului. Mai degrabă, ea a fost primul și cel mai important pas care i-a încetinit evoluția, i-a supt vlaga și i-a alterat viziunea morală. Cele mai multe rele asociate cu creștinismul european începând cu mijlocul secolului al IV-lea pot fi identificate ca izvorând din oficializarea creștinismului.”

—Rodney Stark, Secularization, R.I.P.