duminică, decembrie 22

(nu) Ne plac femeile...răcite

   Ce poate să fie mai drăguțe pentru un băiat decât momentul ăla când prietena lui este răcită (puțin). Cand are febră și o săruți pe frunte pentru că ai auzit tu la o babă că așa îți dai seama cel mai ușor că are febră. Când ii faci ceai și i-l aduci la pat. Te duci și ii faci cumpărăturile, ii speli vasele, strângi serețelele ei folosite întinse prin tot patul. 


    Știu că iti place să ii faci frectie cu spirt deși ea zice că-i treabă de babe. Iti place să ii dai jos ciorăpei ei colorați și să ii masezi picioarele. Sa ii spui că vrei să o săruți pe năsuc. Să ii atingi buzele crăpate și fierbinți. 

   Adori să ii faci patul când o vezi așa neajutorată și să o invelești până la gât. Să vă uitați împreună la Serendipity și să ii urmărești respirația greoaie. Să o întreb la fiecare 10 minute cum se mai simte. Iti place când o vezi cum soarbe ceaiul din cana ei roz cu maimițe și flori, cum te prinde că o urmărești și te întreabă, încercând să nu râdă: "Ce e ma?" Si tu să ii spui cu gura până la urechi "Nimic. Mă bucur doar că esti aici" de parca mâine ar trebui sa plece. 

   Și pentru câteva zile să fii cel mai sensibil și mai atent boyfriend ever. 

    Ei bine, partea asta ne place dar pentru două-trei zile. Pentru că pe urmă începe să tușească, se simte rău, o doare in gât si devine irascibilă, se enervează când o intrebi pentru a N'a oară "Cum te mai simți". Servețelele încep să fie pline de muci iar ea se enervează pentru că devii asifixiant de grijuliu. 

   Deja iti dorești să o duci la Urgență o dată să scape de ea. Ori ea sa scape de răceală. Iar momentul care mie imi pune mie capac este atunci când începe să traga flegme în baie. "Hhhhhhhh, ahhhhh, ahhhhhhh, hhhhhh....ptiu!" Atunci nu imi mai place să fii bolnavă deloc.

15 Runde

   Simți că nu mai poți să stai in picioare, că poți să cazi in orice moment doar ca nu știi când. Și chiar vrei să cazi pentru ca nu mai poți încasa loviturile. Pentru că măcar atunci știi că nu o să mai fii lovit. Că cineva o să intervină. Sau dacă nu, speri ca măcar gongul să sune si să te mai salveze pentru ultima oară.


  Viața este un meci de box la categoria grea. Primești o lovitură, două, trei și deja vrei să renunți. Dar esti încă departe. Urmează atât de multe alte lovituri, chiar dacă tu incă nu știi și crezi ca după prima rafală, ai primit d'ajus. Cateodată mai reușești câte o eschivă frumoasă, mai blochezi din lovituri mai apuci să crezi în victorie. Dar nici măcar nu a început prima rundă și simți că este prea greu, că nu esti pregătit sificient pentru meciul ăsta.

    Fluierăturile sunt multe iar incurajătile sunt puține. Simți rușinea înfrângerii in suflet și pe fiecare particică din corp milioane de tone de durere. Iti vine amețeală și ringul pare acum atât de mare. Dar deveaba, tot nu reușești să te ascunzi și continui să primești lovituri una după alta. Ai vederea neclară si nu îți vine să crezi ce se întâmplă. Cât de repede ți-a fugit pământul de sub picioare, planurile tale mărețe despre victorie s-au năruit intr-o secundă și în aceeași secundă s-a ales praful de tot ce-ai visat. Ai vrea să lași garda jos si sa t predai; dar viața nu ia ostateci.

   Si atunci auzi gongul. Loviturile se opresc, iti tragi rasuflarea, te asezi și primești sfaturi de la cei din echipa ta dar nu le întelegi pe toate pentru ca in jurul tău este forfotă și-un amalgam ce-ți șuieră in urechi.

   Incepe runda următoare mai repede decât sperau și din sfaturile pe care le primești, o parte dintre ele nu sunt bune, mai este o parte pe care nu le-ai înteles, apoi mai este o parte pe care nu reușești sa le pui in practică pentru ca esti lovit puternic din toate părțile de adversar. Te uiti in jur după ajutor da nimeni nu intervine. Esti doar intre tine și adversar.

   Primești alte lovituri, una după alta. Le auzi in surdină, sec cum inpactează in corpul tău. Pum-Pum-Pum. Inima încearcă sa facă fată din greu situației si pompează ca nebuna, creierul încearcă să găsească un moment de luciditate să poată găsi o metodă de scăpare. Primești o lovitura directa urmată de încă două trei serii la intervale scurte. Si gongul te salvează din nou. 

  Încerci sa iti revii dar acum esti si mai obosit ca înainte, respiri mai greu, gândești mai greu nu reușești să găsești o soluție care sa te scoată din colț. Zgomotul este infernal, si nu te lasă să gândești. Pierzi secunde importante, nu reușești sa înțelege tot ce ți se spune dar dai afirnativ din cap. Ai vrea sa fii undeva departe, pe o plajă, la soare. Vrei liniște. Închizi ochii si...auzi gongul. 

   Începe încă o runda. Stii ca nu mai poți, si vrei sa fii doborât mai repede. Sa se termine totul odată pentru totdeauna. Ce rost are să stau in picioare cand stiu ca nu am cum sa câștig? Dar corpul nu vrea sa cedeze. Nu stii de unde are resursele sa rămân in picioare la câte lovituri ai tot încasat. Iar runda asta ai încasat mai multe ca cea precedenta si urmatoarea vei încasa încă si mai multe. Te uiti după gong. Nu sună, de data asta nici macar el nu te nu te ajută. Te uiti la arbitru....nimic, la antrenor...si dintr-o dată se face liniște. 

   Si esti bine. Totul e bine, nu mai e durere, nu iti dai seama unde esti, este întuneric acolo dar e bine. Ai vrea sa rămai aici deși nu stii nici unde esti, nici cum ai ajuns sau cum si pe unde o sa pleci. Apoi deschizi ochii și nu mai înțelegi nimic. Esti iarași in ring, esti iarăși fluierat, plin de sânge și durere. Încearci să te ridici si simți durere in locuri care nu știai că pot să doară. Esti la podea. Si parca te simți fericit. Macar s-a terminat. Ufff! Arbitrul vine la tine și te întreabă "Esti okey?". Spre surprinderea ta ii răspunzi "Da!" Te ridici. Arbitrul te întreabă din nou dacă mai poți continua. Îl asiguri că da și te întoari înapoi in infern.

   Reușești să rămai in picioare încă o rundă si încă una. Cazi, te ridici iar și cazi din nou sub povara loviturilor. Te uiti in jur. Poate cineva va înțelege suferinta ta și v-a arunca prosopul. Dar asta nu se întâmpla. Și te ridici iarăși. Si iar esti salvat de gong. Ai fi vrut să nu fi in lupa asta, regreti că ți-ai ales un adversar atât de puternic. 

  Sangerezi iar propriul tău medic trebuie să iti facă câteva tăieturi pentru a elibera sângele. Nu înțelegi de ce face asta. El care este acolo să te ajute, iti face acum rău. Oricum nu simți nimic, dar de ce-ți face asta? O să înțelegi când vei vedea meciul in reluare, dar acum habar nu ai de ce se întâmpla. 

   Revii in ring si nici nu apuci să tragi prima gură de aer că esti ajuns de primul tandem de lovituri. Parca ei ar fi mai mulți. Esti lovit din toate părțile că nici macar nu poți să vezi adversarul. Cazi, esti numărat pentru a - nici tu nu mai stii - câtă oară. Si iar te ridici. Nu înțelegi ce sens are, nu înțelegi unde ai ascuns atâta putere, atâta energie, atâta voință.

    Cazi te ridici, si te ridici după care cazi iarăși. Esti salvat de gong și esti inpins înapoi in luptă chiar de ai tăi. Ajutorul primit este nimic - atât doar cât să poți continua. Lovit, cu fața tăiată de lovituri si de bisturiul medicului, cu ochii sângerinzi plin de durere, vânăt, deformat, biciuit de strigătele si ofensele spectatorilor, mângâia cu un prosop aspru pe rănile în carne vie....asta e poveste ta. Asta este povestea fiecăruia. Și deși crezi că pierzi pentru ca ai impresia că ai încasat prea mult, că viata a fost dură cu tine - totuși câștigi. Câștigi dacă la final esti încă in picioare. 

   Pentru ca viața este un meci de 15 runde, iar tu singurul spectator care nu se poate bucura de spectacol decât atunci când totul se termină și vezi cu uimire că esti încă in picioare. Viu. Infrânt, dar încă acolo. Nu ingenunchiat, nu trântit pe jos, nu inconștien pe vre-o targă. 

    Pentru ca viața este o luptă pe care o duci in fiecare zi si chiar dacă nu poți să o câștigi si vrei mereu să renunța, te bucuri după fiecare repirză că ai ajuns acolo,  ca poți să tragi o gură de aer chiar dacă este pentru puțin timp. Te ridici și lupti iar. Esti rănit de de ai tău, esti lăsat singur sau cel puțin asta simți in unele momente dar la sfârșitul meciului înțelegi ca toți au suferit împreuna cu tine chiar dacă tu nu ai văzut asta. Au plâns cand ai căzut si te-au tăiat lasându-ți fata plină de răniți dar astfel ai putut continua lupta. Te-a durut cand te-au stres cu un prosop, dar asta te-a ajutat sa vezi. Si chiar dacă nu te-au ajutat cand erai jos și nu au aruncat prospoul, te-au ajutat si mai mult provocându-te sa descoperii cât esti de puternic cu adevărat si astfel să ajungi până la sfârșit. 

   Esti propriul tău supererou. Esti made of steel.


marți, decembrie 17

Din categoria "Și tot biroul se uita în gura noastră"

   
  Nu știu alți cum sunt dar noi românii avem o înclinație folclorică spre basm și fabulă. Dacă asculti o discuție între 3 românii in care doar unul dintre ei nu știe toată povestea și tu esti al 3lea, la început o să ți se para că vorbiți despre alceva, nu despre un fapt la care ai fost și tu prezent.


   De aceea eu propun ca orice discuție intre 3 românii (cel puțin) unde (cel puțin) unu nu știe toată povestea să înceapă cu "A fost o dată ca niciodată că dacă n'ar fi nu s-ar povesti." 

   La inceputurile mele in Spania, undeva prin 2002, lucram împreuna ca încă vreo 10 românii la o firmă unde șefii erau doi spanioli. Dintre noi 10, doar 2 știau spaniolă, ceilalți ne limitam încă la cuvinte bazice: "si" "no" un cafe"  "una cerveza" "una cerveza mas grande por favor" si chestii de uz cotidian.

    Intr-o zi după ziua de salariu, ne-am strâns la vorbă și fiecare a început să își verse off-ul si nemulțumirile. Toate la locul lor până când i-a venit rândul la spovedanie si lui Nea Gabi. Nea Gabi era un nene la vreo 45-46 de anii, (da nu-i arăta, arăta mult mai mulți) de undeva de la țară de lângă Oltenița, tată de familie și oficial de meserie cu anii buni în construcții prin toate țările pe unde mai trecuse românii înainte (Germania, Italia, Libia, Israle etc). 

   Cand am ajuns eu discuția era în toi si Nea Gabi se agita si dădea din mâini si din toate alea:
"-...și i-am zis: "Nu ai nevoie de mine mă? Nu mai vin, nu mai vin și gata. Păi eu sunt oficial și tu vrei să imi dai 45€ și lu puțoiul ăla de Costel care nu face nimic toată ziua îi dai 40€. Pai ce ma eu sunt cu 5€ mai bun ca ăla? Plec mă, plec. Vrei să plec, zi că eu am si plecat dacă e așa."
-Așa le-am zis. Exact așa "Eu plec mă, acuma plec întelegi?"  
-Și ce ți-a zis vre Nea Gabi? îl întreabă unu.
- A zis că imi dă 55€. Da nu-i las eu așa, până nu-mi face 65€ la zi nu-i las. Le zic eu mai multe data care vine. 

Un coleg care știa că eu am fost de fata in ziua in care Nea Gabi a luat banii, mă întreabă:
-"Auzi mă Nea Gabi ce zice că le-a zis la ăia, așa e?"
-Așa e. 
-Da mă? 
-Da. Și după ce a terminat de vorbit a mai zis "Tradule tu mă Vasile!"

   Cam așa e treaba cu toate poveștile astea de "I-am zis" și "I-am făcut" pe care le auzi pe aici si pe colo. Toate au un miez de adevăr de unde s-a plecat, dar nimeni nu povestește decât unde sa ajuns...nu (chiar) și cum. 

   Și-am încălecat pe'o șa și v-am spus povestea mea. La anu' și la mulți ani! Oh! asta era din altă poveste.

duminică, decembrie 15

Îndobitocirea României


    Secolul XXI. Avem di toati. Avem laptopuri, notebookuri, tablete, tablete mini, telefoane cu internet, wifi. Acces la informație, wikipedia, biblioteci online, ziare online, bilete online, curse low cost aproape oriunde in lume; online. Orice român, oricât de mediocru, a fost cel puțin o vară in Spania sau dacă nu cel puțin la mare la Bulgari. Avem prezerative pe mărimi, gusturi si forme. Avem malluri in fiecare cartier, biserici, cinema și lista poate continua dacă te gândești la ce aveam noi acum 24 de ani în urmă.

    Corespondăm cu persoane din locuri haihui pentru mintea noastră, știm engleză, avem prietenii/părinti sau frați plecați pe afară. Mâncăm banane in fiecare zi dacă vrem, toți am văzut o rodie. Avem roșii iarna dar...

    ...ascultăm manele, vorbim țigănește, facem rating la emisiunii de doi lei, nu mai punem mâna pe o carte decat în sesiune si atunci dacă-i absolut necesar, facem adunări și scăderi pe calculatorul de la mobil, nu am mai scris o scrisoare de ani buni, geografia o învățăm in drum spre Spania ca la ore nu am fost tot semestrul, vorbim engleză cu accent pentru că putem, mâncăm banana split pentru că e demodat să mănânci banane goale și nu folosim prezervativele. Ca atare se nasc astfel de specimene iar toată Europa tremura de frica noastră. 

      
   "De la 1 Ianuarie vin românii" tot aud pe la radio. De parca am fi o plagă, popoarele barbare, sau extratereștri. Și mă tot întrebăm ce-i atâta panică pe oamenii ăștia dar când văd astfel de "opere" parcă încep să-i înțeleg. 

    Ca o paranteză, zilele trecute ascultăm BBC Radio 1 și se discuta problema românilor în Anglia. Că domnul David Cameron nu ar fi de acord cu libera circulație a popoarelor vandale (românii și bulgari) că vor să impună anumite condiții, ca vor exista expulzări dacă stai prea mult fără să ai ceva de muncă și așa mai departe. La sfârșitul reportajului era un interviu mic cu 2 românii. 

     Primul intervievat era un băiat care a spus asta "eu nu vin acolo să iau ajutor social și să stau in pat toată ziua. Nu asta categoric nu este pentru mine" și o fată, care spre surprinderea si rușinea mea declara ceva de genul: "aici nu avem nici curent electric, m-am plictisit, nu am ce să fac toată ziua stau întinsă in pat..."  - așa că o să ma ridic din pat să vin la voi să muncesc. 

   Degeaba, degeaba avem acces la toate inovațiile astea, că pe zi ce trece (unii) devin tot mai dobitoci. Și se tot adună exemple în fiecare zi.

sâmbătă, decembrie 14

Atunci când viața este un film fără happyending.

   Sunt o persoana care deși are multe lucruri pe care le-am făcut rău în viață nu trăiesc cu ele aproape, și deci nu la asta mă refer când spus că viața nu are un sfârșit fericit. 

    Cu toate că poti să ai o bătrânețe fericită, finalul vieți îți va fi presărat cu prea multe...finaluri. Unele tragice.

     Dacă privim viața ca pe un film, când ne-am născut totul în jur a fost bucurie. Cu toate că tu plângeai toți ceilalti în jurul tău se bucurau. Apoi ți s-au născut câțiva frați - și cei din jurul tău s-au bucurat mai mult. Te-ai bucurat și tu cu ei in mod sigur. Apoi frații părinților tăi ți-au făcut o mulțime de verișori și verișoare. Vecinii și prietenii părinților tăi s-au unit și ei in horă și totul era perfect. 

    Apoi, de la primul dinte la mersul în picioare, primul cuvânt - totul este numai bucurie. Crești, înveți să te descurci și sa vezi lumea. Mergi la grădiniță. Cu părinții apoi singur. Te bucuri pentru realizarea asta si părinții tăi la fel. Apoi mergi la școala, intri la liceu, alergi 100 de metri în mai puțin de 7 secunde, iei permisul de conducere, prima iubire, pleci cu ea la mare. Viața e simplă si necazurile sint trecătoare. 

    Termini liceul, iei bacul și intri la facultate, ai o prietenă stabilă si încă poti alerga 100 de metri în 7 secunde. Termini facultatea, iți găsești un loc de munca, apoi încă unul. Iei primul salariu. Esti mândru de tine. Te căsătorești, pleci cu ea în luna de miere. Apoi gasesti un servici mai bun, iti iei o casă, o mașină. Esti mulțumit. Apar copii - esti cel mai fericit tătic. 
 
  Apoi într-o si iti dai seama că părinții tăi au îmbătrânit. Ușor, ușor viața începe să se zbată sub privirile tale disperate. La început, moare bunicul. L-ai iubit mult, dar așa este viața îți zici și continui să alergi 100 de metri in 7 secunde. 

   Peste incă 1 an, moare celălalt. Nu erați chiar apropiați dar parcă iti pare rău că nu l-ai mai văzut o ultimă dată. Apoi ușor, ușor viața începe să ti se scurgă printre degetele sufletului. Iți moare o mătușă, un prieten bun, un vecin. Parcă totul în jur s-a îmbrăcat în negru. Miroase a tămâie peste tot, iar acum când mergi la cimitir incepi să ai același număr de cunoscuți ca în viața reală. Trebuie să treci pe la toți și asta nu te mai bucură. Ai încetat să mai alergi. Acum mergi la pas.

   Mai ai câte o bucurie pe alocuri, probabil din partea copiilor care încep să crească, probabil vre-o nuntă a vreunui prieten sau frate. Dar morți vin pe bandă rulantă. Un accident îți bagă un cunoscut în comă, părinții vreunui amic mor pe rând, unul de dorul celuilalt. Și iarăși, ușor, ușor viața își face propriul final.

   Iar într-o zi îți dai seama că nu mai poti alerga 100 de metri. Părinții tăi nu mai sunt, copii au plecat prin străinătate iar soția muncește la oraș și vine acasa la sfârșit de săptămână. Prietenii tăi au murit sau s-au mutat departe. Ai vrea să ieși pe stradă să te uiti la copii, dar copii nu mai sunt pe strada ta.

   Te simți bătrân și singura bucurie sunt amintirile. "-Cum alergam eu 100 de metri în mai puțin de 7 secunde". La fel am alergat și viața iar acum am ajuns la final. Un final unde depinde de tine cât de mulțumit ești de ce ai făcut și cu ce ai lăsat în urmă. Viața deja a început să deruleze ultimele replici. Vei fi tu un actor principal pe lista de nume care se va derula la sfârșit?

"Când tu te-ai născut, erai singurul care plângea in timp ce toți cei din jurul tău se bucurau. Trăiește viața ca la sfârși tu să fii cel care zâmbește în timp ce toți ceilalți vor plânge"

vineri, decembrie 13

Plan tip

    Noi bărbați suntem simpli. Atât de simpli incat daca facem un lucru bun, atunci începem sa il facem mereu in același fel.  Adică un plan unde punctul 1, punctul 2, puntul 3, și așa până la punctul G se repetă, indiferent de persoană, situție sau suprafață.


De exemplu (și ca exemplu vom folosi femeia) cum gândește bărbatul când vede o femeie nouă ca si potențial partener la orizont. 

Plan tip de agățat:

1. Faci pe interesantul și după ce te asiguri că i-ai reținut numele bine (si numai atunci) ii dai un friend request pe Facebook. 
2. Incepi să vorbești cu ea din ce in ce mai mult până când iti dai seama că afară se face ziuă.
3. Incepeți să faceți schimb de melodii. Mai ales de la Smiley și/sau Pablo Alborán.
4. Începi să ii spui Noapte Bună. La început pe Facebook, apoi pe whatsapp, apoi pe telefon. După care o suni să ii spui și Bună Dimineața.
5. O inviți la o cafea...din întâmplare. Adică să nu pară premeditat. Ceva de genul "Eram prin zonă...(exact) la cafeneaua de lângă blocul tău și am zis să..."
6. Apoi (ușor), o inviți cu prietenii tăi în parc, la film, in Cișmigiu pe patine...la o clătită. Să rămână peste noapte.
7. De aici încolo incepi deja să ii umbli la butoane. Mergeți la mare împreună, de Revelion, de Paște. La Bâlci. 
8. Deja după faza cu bâlciul deveniți intimi. Iar aici, urmezi același plan bine structurat, pe care l-ai mai folosit o singură dată și a dat roade. A,B,C,D - G și esti in

   Acum pot apărea problemele. Fie planul nu era chiar asa de bun pe cât credeai, dar tu nu vrei să renunți la el, pentru că nu iti place să incepi a cunoaste o persoană de la zero; de fiecare dată. Fie ți se rupe filmul pur și simplu și nu îți dai seama unde ai greșit....decât la prima aniversare de 1 an de când a) te-ai despărțit de ea. b) te-ai căsătorit cu ea și aveți acum aveți o fetiță drăgălașă în vârstă de 3 luni. Aproximativ!
   

joi, decembrie 12

Mă opresc și merg înainte.

   Tocmai am o problema mare pe cap. Cât de mare? Cam de vreo 2000 de euro. Ma seaca de vreo 3 zile că nu am timp nici să respir. Astăzi totuși m-am surprins că mă gândeam la faptul că o să merg acasă de sărbători si o să îmi vad familia si prietenii si o sa facem o petrecere pe cinste. Apoi m-am gândit "Ce idiot se gândește la cum o sa petreacă revelionul când nu știe nici măcar ce o sa facă mâine" 


   Faptul că mă gândeam acasă, la ai mei, la ce o sa fac peste 2 săptămânii m-a deconectat momentan de la problema pe câte o am. Câteodata, problemele noastre nu au soluții de moment, si par un sac fără fund. Iar faptul că te gândești la ele nu le rezolvă cu nimic,  nu îți face viața mai ușoară. Un proverb zice: "Dacă problema are rezolvare, de ce te enervezi? Iar dacă problema nu are rezolvare, de ce te enervezi?"

    Poate ca par imatur dar când singura soluție este să stai și să astepti, cel mai indicat lucru pe care poți sa îl faci este să mergi mai departe. Să îți faci planuri, să te gândești ce o sa faci mâine, peste 2 săptămânii. Să îți suni iubita și să ii spui că îți e dor de ea si deabia astepti să o vezi (dacă ai), să îți suni prietenii si sa le spui "bă revelionul asta o facem lată". Nu te închide in casă, nu îți umple capul cu problema respectivă. Fight! 

   Bunica are 84 de ani, tensiunea 23 și in fiecre zi ia câte un pumn de pastile. Doctorul se întreabă cum de mai trăiește si ii tot spune să stea liniștită îm acasă. In schimb bunica, umblă tot satul. Intr-o dimineața de Iulie in jur de 7 (ora)  când nici eu nu știu ce căutăm afară, vad o siluetă in depărtare cu o plasă in mână. Bunica este o femeie mică si silueta ei este înconfindabilă, dar totuși, aia nu era oră. Îl chem pe fratele meu si ii zic:
"-Mă aia nu e mamaia?"
"-Bă ea pare, dar ce să facă pe aici la ora asta?"

   Ei bine, chiar ea era, bunica. Era ziua ei de naștere și a venit să ne aducă o cutie mare de înghețată. Știam ca bunica are probleme de sănătate si am întrebat-o cum ii mai este. Mi-a spus că e bine doar că, câteodata mai are amețeli și o pană neagră i se pune pe ochii si pentru câteva clipe nu mai vede nimic. Și o întreb:
"-Mamaie păi și ce faci?"
"-Stau în loc până îmi trece și apoi plec mai departe"

    Așa că dacă bunica cu 84 de ani, cu tensiunea 23 si momente de amețeală si confuzie tot "merge mai departe" eu de ce să stau pe loc? Ce probleme mari pot să îmi țină planurile pe loc?Ce ma împiedica sa îmi imaginez cum o sa fie când ajung acasă? Eu încă vad bine, ma țin bine pe picioar, medicul nu mi-a recomandat sa stau in casa, am mai puțin de jumătate din anii bunici si din tensiunea ei. Așa ca o sa stau un pic pe loc pana îmi trece starea de confuzie apoi o sa plec mai departe.

Nu uita, și "dacă problema nu are rezolvare de ce te enervezi? Iar dacă problema are rezolvate, de ce te enervezi?"

duminică, decembrie 8

Ultimele trei cuvinte - "Zi mă ceva!" și consecințele lor.

   Este o frază de care m-am temut întotdeauna. De când eram copil întrebarea asta avea capcană. 
   
   "-Cine furat banii după dulapul din odaie? Zi mă ceva!"

    Acuma dacă spuneai că tu, bătaia era asigurată 100%. Era clar. Problema este că, câteodată iți datea prin cap să negi, să spuneai că nu ai fost tu. Ei bine atunci luai și mai multă bătaie decât înainte. 200%. Luai bătaie până recunoșteai că ai fost tu. Apoi mai luai iarăși bătaie pentru că ai recunoscut că ai fost tu. Și tocmai apoi luați bătaie pentru că ai furat banii. (Exemplul este o supoziție, noi nu țineam banii pe dulap)

   Peste 20 de ani însă această întrebare a rămas la fel de periculoasă iar noi bărbații în evoluția noastră nu am găsit o cale de a o evita. 

   Când după o ceartă în care argumentele ei au fost atât de clare, de evidente și de corecte (si asta este tot o supoziție. De fapt nu vor fi nici clare, nici evidente și nicidecum corecte) încât te-au lăsat mască (adică prost, fără cuvinte)  la sfârșit, întotdeauna ea o să rosteasca fraza asta:

"-Ce stai acolo și te uiti la mine ca prosu'? Zi mă ceva!"


    Acum, tu care esti în căcat până la gât ce faci? În mod normal ar trebui să îți ceri iertare. "-Iartă-mă dragă am greșit. Chiar îmi pare rău" și îți pare, eu știu că îți pare dar ea nu, ea nu o să fie mulțumită in veci cu fraza asta. O să se enervezi și mai tare. Este ca și cum ai arunca apă într-un puț de petrol care este în flăcări.

    Atunci ce faci? Varianta B ar fi să negi. Ai încercat tu să taci crezând că asta rezolvă situația, dar nu, asta nu-i o soluție nicidecum. Nu pentru o femeie. Așa că tot ce îți trece prin capul ăla mic este "-Ba nu-i adevărat. Tu știi că te iubesc."

   Iar cu asta prietene ți-ai dat foc la valiză cu avion cu tot. Pai dacă ai zis că nu-i adevărat, ea o sa își cheme ajutoare. O prietenă care te-a văzut, o mătușă care nu e sigură, dar bagă mâna in foc, pe măsa, care a auzit ea de la o vecină...sau pe tacso care are pistol și pentru care ea este "soarele meu".

   Acum nu stiu daca or să poată, dar desfășurarea evenimentelor vor fi mai drastice ca in copilărie. In afară ca vor încerca sa te bată (ea cu măsa, cu vreo 2-3 prietene si o vecină - noroc că tacso este de servici) iti vor arunca si toate hainele în stradă, iti vor interzice să o mai vezi, să ii mai vorbești si vor imprăștia zvonuri (in parte neadevărate) cu tine prin tot cartierul.

   Pentru evitarea acestor situații,  fac un apel catre toate femeile (bisexuale) din lume. Vă rog, vă rugăm de fapt, data viitoare când trebuie să avem o discuție și trebuie să răspundem la întrebări, dați-ne un test grilă.

miercuri, decembrie 4

Fetele bune vs. Fetele rele

    După refrenul "Fetele bune merg în rai fetele rele merg în Benidorm" astăzi venim cu varianta "fără chiloței" (sau fără perdea - cum zicea bunica) fetele bune sunt fete rele care nu au fost prinse.

    Era odată (ca niciodată) un banc despre Satana care vroia sa devină om. Condiții era ca in 7 zile să găsească una din aceste "fete bune". Iar fete bune se deosebeau de fetele rele prin faptul că nu se introceau când erau fluierate. Și-a tot pierdut Diavolul zilele căutâmd una și in sfârșit deabia, deabia a găsit una duminica seara.
     Morala era: fetelor nu fiți bune că vă ia dracu. 

   Acum tot aud in stânga și'n dreapta "da eu sunt fată bună" sau "eu am fost fată cuminte" și apoi fiecare își enumeră aptitudinile. 
Aptitudini de fată cuminte:
Eu am fost fată cuminte pentru:
-am făcut curată in casă (astăzi)
-am făcut prăjitură (si ieri și astăzi)
-am stat cu bunica (o săptămână)
-am dormit cu mama (o noapte)
-nu am ieșit din casă (tot weekendul)
-nu ascult manele (e.t.c.)

Morala: Ce-ai zis? Nu eram atent! 

    Problema (noastră) a bărbaților este că noi suntem porci din naștere. Daaa, pai cand te naște ce ceri prima dată? Tâță nu? "Esti măgar mă nesimțitule, e măta!" Deci, prea putin ne interesează momentele acelea genul celor de mai sus. Noi vrem să fiți rele, nebune, obraznice, insinuante, diavolițe...mă rog ca să mă intelegeți mai bine o să vă dau un exemplu (de ce nu vrem fete bune/cuminți):

    Statistica zice că in 96,9% din cazuri de 7 ori pe secundă bărbații se gândesc la sex, da? Ei bine atunci imaginează-ti ca noi vă vedem in 96,9% înmulțit cu 7 pe secundă -  goale. Acum să imi imaginez comentariul pe care l-ar face o fată goală da cuminte în pat: 

"-Să știi Ionuț că eu nu pun mâna pe aia"

Sau:
 
"-Tu ce vrei Marius să faci cu aia"
"-Să....o bag în tine"
"-S-o bagi în măta, nesimțitule!"

Sau:

"-Aș rămâne peste noapte dar nu am adus periuța de dinți"

   Adică după tot ce am făcut mai devreme ție îți este silă să bagi in gură (folosești) periuța mea de dinți!? Come on! 

   Deci v-am demonstrat (științific) că mitul conform căruia bărbații vor fete bune/cuminți este pur și simplu mitologie. Sau ceva pe lângă. Noi vrem fete rele să "ne" steluțe-steluțe-steluțe-steluțe- steluțe-steluțe-steluțe-steluțe-steluțe-steluțe-steluțe-steluțe- steluțe-steluțe-steluțe-steluțe. Sau măcar să ne imaginăm asta...si n-o putem face dacă tu ne spui că ai făcut curat la bucătărie (astăzi) decât dacă....vezi poza.


 
   Am avut o zi de "coșmar" astăzi, vă rog să mă scuzați dacă v-au deranjat declarațiile/limbajul de mai sus. Promit să mă revanșez cu ceva mai frumos zilele care vin.

HN*styFDay și Pașteți Fericiți...sau what ever.

sâmbătă, noiembrie 30

Din categoria: coming home

Scurt...

Vreti sa știți de ce nu ne întoarcem acasa!? (În Romania adica) Din Lenevie! 

-Ah, nu frate,pai sa ma intorc io acolo in salariile alea de tot gunoiu!!
-Ah, nu frate, muncesc aici vro' 7 ani si dupaia imi iau vila cu piscina in tara.(vila in țară si tu-ți mananci amaru' prin nustiu ce cocioabă prin italia)
-Ah, nu frate...

Simplu si la subiect... Ne este lene sa ne intoarcem acasa ca ne este frica sa muncim pe nimic si sa nu cumva sa ridicam țara aia.. în care înca tre' sa dai bani pentru hartie higienica la wc public...

-"Ah, nu frate, ca am un pretenaș care nu-i dau nici un ban si intru gratis"...