Cele doua cuvinte

  Cîte gesturi, cîte tandrețuri, mângaieli, cîte dulcegarii, cat efort exista înainte de a sigila o relație. Faci orice pentru ea, încerci sa fii atent la gesturile alea mici ale ei, la ori vorba, sa fii prezent la orice fapt important pentru ea. Pregătești totul in amănunt si vrei sa iasă perfect; fiecare ieșire, fie ia si doar o simpla plimbare în parc, fiecare cadou sau fiecare cina romantică.

  Vorbeşti cu prietenii tai, cu prietenii ei, cu toată lumea, cauţi acel lucru care sa îi arate cât de mult îți pasa de ea, cât este de importantă pentru tine, cat este ea de pe primul loc, sau aproape de el, depinde.

  Ei bine, trec anii, tu (voi) îți/va atingeţi scopul, ea devine prietena/soția ta, totul este acum așa cum ai visat. Ea știe ca o iubeşti, tu o iubeşti ca un nebun. O știu si prietenii tai, si prietenii ei, o știe o lume întreaga. Doar ca, încă nu i-ai spus-o. Si asta da, este o problema. Trebuie sa o spui. De ce? Nu știu, pentru ca așa trebuie. Gesturile alea mici, faptele, pregătirile tale ca totul sa fie perfect, deja nu mai sunt de ajuns, nu-i mai demonstrează ei nimic. Acum trebuie sa i-o spui. Si sincer, nu ar fi nimic prea greu doar ca presiunea asta te blocheaza psihic si te întrebi "de ce"? De ce trebuie sa fac asta? Pentru ca așa fac toți, pentru ca asta vrea ea sa audă? De ce nu mai este ca înainte? Doar ea știe ca o iubeşti, nu?

  
  Si lupta asta, neînţelegerea asta face ca, cuvintele astea sa fie așa de grele. Așa de emoţionant încât roşeşti de fiecare data când te gândește sa i le spui. Îți transpira mîinile, ți se pune un nod în gât, gura ți se usucă. Este chiar mai rău decât ziua când te-a prezentat tatălui ei. O dihanie de om....care chiar credeai ca o sa te mănânce a doua zi la micul dejun. Oribil!

  Si te lupti singur cu toată presiunea asta, cu ea, cu prietenii ei, cu prietenii tai. Toți îți dau sfaturi, toți te bombardeaza cu informații despre cum ar trebui sa faci sa i-o spui. 

  Si intr-o zi nu mai rezisti. Cu nervii întinşi la maxim te duci la ea. Îți desenzi pe fata ultimul zambetul tau care stii ca-i place si apari acolo în fata ei, o stragi nervos de mană, o săruti si-i spui, jumătate bucuros, jumătate mort de frica:

-"Te iubesc!"

  Lumea se opreste odata cu tine, inima asculta, respiraţia a încetat sa mai sufle, ceasul s-a oprit din ticăit, natura tine un moment de reculegere, nimic nu mai mișcă în jurul vostru. Ea, zambește si tu îi răspunzi cu un zambet mecanic. Se uita la tine si vezi cum buzele ei se dezlipesc într-un gest perfect de simplu si formează un cuvânt, pe care nu l-ai așteptat dar pe care îl primește cu braţele deschise, de parcă ți-ar putea uda gura seacă de spaimă celor întâmplate. Si în clipa aia simți, chiar simți ca te doare inima, dar te doare frumos în timp ce ea îți spune:

-"Si eu!"

  Apoi natura, inima, ceasul, ploaia, respiratia, toate se grăbesc sa recupereze timpul pierdut si ești copleșit pentru câteva secunde de cele întâmplate. Ai nevoie sa te așezi un pic si sa o privești o viața acolo în momentul ăla. 

  Apoi mergi acasă, prosteşti cu familia, prietenii, si îți dai seama ca....ca ea nu ți-a spus nimic. Adică da, a spus ca "si ea" dar doar atât. Nu ți-a spus literal "Te iubesc bă bolovane!" așa cum ai fi vrut tu sa se întâmple.

  Si toată povara de dintainte ca tu sa îi spui ca o iubeşti revine înapoi în sufletul tău. Întrebările, stresul răspunsurile, grija, prietenii tai, prietenii ei, toate! fac un bulgare atâta de mare din aceste doua cuvinte "si eu" incat dacă nu o sa fii atent într-o zi or sa va strivească pe amândoi sub greutatea tonelor de gânduri si fapte si concluzii gresite. Totul se complică pe zi ce trece si acest "si eu" te face sa te îndeoiesti de dragostea ei. Pana când într-o zi decizi sa repeti gestul. Buzele tale se deschid palide si tremurande:

"-Te iubesc!"

  Ea îți surade ca de fiecare data curată si goală de orice păcat. Se uita în sufletul tău prin cei doi ochii mari deschizi care așteaptă, si-ți spune:

-"Si eu te iubesc ma!"

  Si din ziua aceea îți este drag sa i-o spui de fiecare data, sa rămai gol de sentiment în fata ei si sa îi slujești fiinta prin sacrificarea celor doua cuvinte "si eu" si purificarea unui "te iubesc" universal al fiintei tale:

"Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!"
Atât de simplu încât este așa de complicat sa le explic celorlalti cum si cat si de ce.