Dopamina - Drog interzis

  Nu știu câți ați fost într-o relație din aia în care toți aveau impresia că ești drogat si când s-a terminat chiar si tu te-ai întrebat cum dracu ai putut să înghițit o așa persoana pentru atâta timp. 

  Am trăit pe pielea mea si a încă câtorva apropriați chestia asta si sunt de părere că dopamina ar trebui inclusă in categoria drogurilor grele. Deci trebuie interzisă iar cei care sunt prinși sub efectul ei să fie inchiși sau supuși unei terapii intense de dezintoxicare rapide pentru binele lui. Vă jur!

  

  Adică pe bune, cum este posibil frate să te căsătorești cu un pușcăriaș pe care l-ai cunoscut in pușcărie in timp ce mergeai acolo să îți pregătești teza de doctorat intitulată - de altfel - destul de descriptiv: "Deținutul - efectele privări de libertatea crează un psihic instabil, nesiguranță în familia deținutului si înclinații tot mai puternice spre a comite aceleași fapte pe viitor."

   Cum este posibil să divorțezi de el și să te intrebi "Cu ce ai greșit?" Adică tu ce credeai că a intrat acolo pentru trafic de acadele sau pentru ca a furat un DVD cu Tom & Jerry pentru un ONG? 

   Sau cum este posibil să îți spună toată lumea de el că este un curvar "prost" - sau și un simplu prost dacă ar fi fost - si tu să nu îți dai seama decât după o relație de 4 ani + încă un an căsătorită cu animalul? Si pe deasupra tu sa fii frumoasa , cuminte și....premiantă (nu pot să zic că ai fost deșteaptă că nu prea merge).

   Sau ce ai crezut că o să ne faci nouă in ciudă si o să râzi pe seama noastră pentru cât timp? Pentru totdeauna? 

   Și cum să ieși cu una care te cheamă cu diminutivul numelui tău de familie, - Vasilache - să zicem. Una care știm toți că în timp ce tu ești în Spania la cules de căpșuni ea o arde cu barmanul de la cafeneaua unde ieșim cu toți să pierdem nopțile. Și știi ce este si mai grav, că o știi și tu. Da o știi pentru că eu te-am sunat și ți-am spus-o. De două ori. Dar tu mereu îi găseai scuze. Cum a fost atunci când aproape mi-ai spus că a fost nevoită să se culce cu el pentru că a fost ziua lui și nu era frumos să îl refuze. Tocmai de ziua lui?!

   Nu mai zic de cadourile de sute de euros, de data aia când ai vrut să ii faci o surpriză si ai venit fără să spui iar ea era cu el la bunici, sau când te-a întrebat ce i-ai adus, imediat ce ai pus piciorul jos din avion. 

  Tu ce credeai că dacă ne spunea la toți că te iubește era și adevărat? Că ți-a mai spus tie nuștiuce babă că fetele care au animale in casă sunt mai iubitoare? Si care era valoarea? Iubesc de 10 ori mai mult pe cap de pisică? Ori 6-7 pisici, vine cam 60-70 de ori mai mult ca una fără. Sincer nu am înțeles niciodată nici eu, nici astialalți ce îți dătea. Ma rog.

   Și ar mai fi ocazia aceea in care te-ai îndrăgostit de cea mai bună prietenă a ta ca și cum nu ar mai exista alte femeie, sau când i-ai luat prietena celui mai bun prieten cu atâtea câte aveai în jur, sau ai ieșit cu sora minoră a unui coleg ca și când nu ai mai fi avut timp să o faci la anul, sau peste 5 ani. Sau mai rău când te-ai culcat cu fina ca și când nu îți era de ajuns nașa.

 Și ar mai tot fi de povestiti si de adăugat efectele nocive ale dopaminei, dar este târziu nu vreau să mi se facă poftă de puțin drog. Am puțin timp de când am scăpat de la dezintoxicare.

Ce ai în ghiozdan?

  Îmi amintesc când eu eram copil singurele momente când îți făceai "bagajul" erau două: 1)când mergeai într-o excursie cu scoala 2)când plecam dimineața la scoala si umpleam ghiozdanul cu cărți, caiete, penar, riglă, pachețel cu mâncare,ochelari....sau pistolul cu capse (ce vrei, dacă nu purtam ochelari).

   Acum trăim în generația "Troley"-ului. Ori unde pleci iei cu tine un troley, toată lumea are un troley, unul mare. În troley îți incap toate bagajele. Și daca nu, mai îți iei o geanta de voiaj în mănă, un rucsac, o geantă de umăr, încă un troley. Am ajuns in așa hal încât facem bagajul si atunci când mergem sa cumpărăm pâine. 

  Iti iei cheile la tine, portofelul (in caz de...), bani de pâine, ochelari de soare, căștile, smartphonul, permisul de conducere si buletinul....si asta când in ziua de azi magazinul cu pâine este la colțul blocului si nici măcar nu trebuie sa stai la coadă (ca altădată) .

  Gandește-te puțin cum ți-ar fi viață fără atâtea bagaje. Ca și cum mâine te-ai trezi si nu ai mai avea nimic, nu tu cameră foto, nu tu calculator, nu tu un dulap de haine, un hard disk extern de 2 terra, nu tu geluri de duș si alte cosmetice, nu tu telefon, nimic. Cât de greu ți-ar fi sa mergi prin viață? 

  Greu! Toate lucrurile astea care noi credem ca ne fac viața mai ușoară nu cumva ne-o fac mai grea. Dacă mâine ți s-ar încheia viața aici pe pământ si ar trebui sa pleci in grabă, câți dintre noi ar pleca si câți ar rămâne in urmă sa mai inpacheteze câteva lucruri? 

   Eu sunt in dezastru la făcut bagajul. Încep sa scot din dulap haine: "Și asta, si asta, si asta, si ăsta, si astea două si aști" le fac grămadă in pat. Apoi le fac grămadă in valiză. După care iarăși grămadă in pat de vreo încă două ori. Până la urmă o chem pe mama (da, si la vârsta asta o mai chem) Ea vine, spune niște cuvinte magice (cred) si in următorul sfert de oră toate hainele si aparatura se inpacheteză singure si intră in valiză pe rând ca animalele in corabia lui Noe (două câte două). Absolut toate. Bă mai mult, cateodata mai am loc să ingrămădesc si o carte deasupra pe care sa o citesc pe drum si o sticlă cu apă si un bocadillo.

   O dată când lucram in Barcelona si a trebuit să vin acasă am încercat si eu magia ei. Am indesat haine până când colegul meu mi-a spus:

-"Mă da crezi că mai intră"

I-am spus plin de încredere:

-"Intră toate. Nu are cum"

Ei bine, bă a avut cum. A avut pentru ca până la urmă am rupt geanta de voiaj înainte sa plec la drum. 

   Așa este si viața noastră de multe ori, ca o valiză plină de bagaje. Indesăm acolo realizări si nerealizări, prejudecătile noastre, prejudecățile celorlalti, rude, prietenii, amici, colegi, părinți, bunici, prietenii prietenilor nostri, servici, copii, piața, cinema, vacanță la mare, inprumuturi la bancă, CAR-uri, o pungă de semințe, un covrig cu susan și o bere. 

   Credem că totul incape. Trebuie. Până când nu mai rezistăm. Stres, presiune, ansietate, nervi, remușcări. Imaginează-ți un troley cu toate astea. Si o geanta de mână, una de voiaj. Un tir dacă vrei. Până la urma ai reușit sa impachetezi si să bagi totul. Ufffff! Acuma uităte la tine, in ce poziție ești? Uităte la tine si imaginează-te, vizualizează cum te misti prin viața cu tot bagajul asta. Unde mergi și dacă incapi cu el cu tot. Imaginează-ți - dacă poat să încapă toate în imaginația ta.

Acum ia o pauză si gândește-te ce poți să păstrezi, nu ce poți să elimini. (Si poate într-o zi o sa ai/am puterea sa si fac/i asta.) 

50 (și două) umbre of Ion.

  M-am sacrificat si am citit Fifty Shades of Grey. (În 4 zile).  Am citit un reportaj in FHM (da, eu citesc FHM. De fapt le colectionez.) unde doamnișoara respectivă zicea ceva de genul "Bărbați ar face bine să citească 50 Shades of Grey". Așa zicea domnișoara. Sau doamna. Așa ca am zis hai ma sa o citesc sa vedem poate chiar am ceva de învățat. Ceva ce le plac femeilor, am presupus. Poate o să îmi folosească până la urma in vre-o relație viitoare, zic.

  Bun, deci hai sa vă spun pe scurt despre ce-i vorba. A, și ca sa fie mai funny, o sa o fac in stilul meu; românesc.

  

  Totul începe cu ea, o fată simplă de la țară (probabil din Moldova. Moldova noastră zic) în ultimul an de facultate, departe de casă, probabil tocmai în Capitală; Ana - de la Anastasia nu de la Vama Veche.

 El tânăr, bogat si bogat încă odată. Probabil fiul unui politician de pe la noi (Probabil Prigoană Junior, sau Ion Țiriac Junior. Mai bine Ion). El este genul de om care crede că poate avea orice își dorește, oricând, oricum, oriunde. Da, oriunde. O să vedeți mai târziu de ce zic asta.

  Se întălnesc; ea nesigură și virgină (ta-ta-ra-ram). El șiret, pervers, și imposibil de bogat (Un fel de Bond, James Bond). Se întâmplă inevitabilul. El evident obține ce își dorea, ea are parte de cate 2 orgasme (fix două) la fiecare 10 pagini, începând de pe la pagina 150 în sus.

  După fiecare partidă de sex, ea plânge. A, am uitat să vă spun, el ii impune să semneze un contract. Cu clauze si chestii. Un pic sado-maso. Bătaie inclusă. 

  Si tot restul cărți, el încearcă sa o convingă să semneze în timp ce i-o trage pe unde apucă. Ea geme, plânge, geme din nou, mai elimină din clauzele contractului, plânge din nou, plânge si geme, plânge mai mult, geme, mai merge la muncă, mai plânge iarăși, bea, plânge și tot așa. Se simte si mai nesigură, crede că pentru el este doar un obiect (și este)  iar ea vrea dragoste si numai deagoste (el îi  dă destulă, doar că in felul lui) 

   Când mai aveam 30-40 de pagini deja nu mai suportam. Sex la fiecare 2-3 paginii. Si iar sex si mai mult sex, chiar mai mult decât plânge ea....dacă fac un film din cartea asta nu are cum să nu fie porno. Totuși am citit până la sfârșit, poate el va face ceva dezvăluiri. 

   Mă gândeam ca o sa enumere măcar 2 din cele 50 de "umbre". Nimic. Cartea se termina cu o mare bătaie pe care o primește ea, evident. După care pleacă. Îl părăsește, da. Si îi inapoiază tot, mașina, laptopul si telefonul. (Până la urmă nu era chiar de la Moldova).

   După ce am terminat cartea m-am tot întreba de ce tot a zis tipa aia din FHM ca ar fi indicat sa citești cartea? Sincer sexul nu e nimic din altă lume, iar "bătaie e rupă din rai" se zice. Plus că se termina cum se termină. 

   Să înțeleg că ori este asta ce își doresc femeile, un tip violent, cu un trecut întunecat, pervers, dar putred de bogat, care să ți-o tragă non-stop și după care să plângi la fel de non-stop? Hm! Probabil. 

   Probabil trebuie sa citesc si celelalte doua cărți ca sa înțeleg. Sau nu. Mai bine aștept filmul. O sa iasă in curând, până atunci prefer sa citesc ziarul. Nu Libertatea, ăla in nici un caz nu merge după 539 de pagini poziti Grey.

Pentru că meriți...

  (Noi) toți avem impresia deseori ca merităm mai mult decât primim (avem). Si de multe ori, din cauză ca ori nu primim ceea ce noi credem că merităm, ori pentru ca nu suntem în stare să merităm acel ceva, începem sa ne plângem. Ca Dumnezeu ori a fost rău cu noi si nu ne-a dat și dacă ne-a dat de ce ne-a luat înapoi prea devreme, ori si dacă ne-a dat si totuși am avut(-o) pentru destul de mult timp că nu ne-a deschis ochii să vedem ce avem cu adevărat, ori dacă nici nu ne-a dat nici nu ne-a luat că ce rost avem noi pe pământ, de parca totul se invârte in jurul nostru si noi ar trebui să fim o prioritate în fața a tot ce se întâmpla pe terra, 24 din 24. 

  Si fiecare din noi credem asta la un momentdat. Fiecare din noi, 7 miliarde de persoane. Ne simțim nedreptățiti la un momentdat. 

Si nu vorbesc aici de lucruri, vorbesc de persoana care este lângă tine, sau care lipsește de lângă noi. 7 miliarde de persoane nemulțumite. 

   Nu te interesează nici o clipa de ceilalți. Tu, esti prioritar pentru tine, ceilalți 6999999999si așa mai departe să își aștepte rândul.  

    Nu te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva esti prea, cum să îți zic "pretențios"? Dacă eu nu sunt mulțumit cu ce am primit, nici tu, nici ceilalți 6.999.999.999 nu cumva este din cauza ca Dumnezeu a creat persoane la azar care nu se potrivesc între ele? 

   Tu vrei sau crezi ca meriți o anumită persoana dar ce se întâmpla cu persoanele care dealungul vieți tale au crezut că te merită? Că mă merită? Si pentru care eu m-am crezut prea bun, sau prea frumos, sau prea deștept sau prea bogat, înțelept sau mai stiu eu de o alta culoare a pieli!

   Poate ca universul are un echilibru si ajungi să plătești cu aceeași moneda pentru fiecare suflet pe care l-ai întristat, înjosit sau desconsiderat . Fiecare plătim atunci cand nu ne vedem adevărat valoare,  si pierdem ceea ce de fapt credem ca meritam dar de drept nu ne aparține. Pentru toate personale care le-ai lăsat să treacă fugitiv prin viața ta, pe care chiar le-ai grăbit cateodata sau le-ai luat la goana. Cu frumosul sau nu prea. 

   Nu ti se pare corect sa existe așa un echilibru? Și ca in loc să te opresti cateodata si să insiști pe ceva, dai prea repede pagina pentru ca te crezi superior? Atunci cu ce drept vin să mă plâng atunci cand sunt grăbit să trec mai repede prin viața altora? Chiar nu am învățăm sa apreciem ospitalitatea si continuam sa fim superficiali in fiecare zi care trece, sperând la ceva mult mai bun decât avem acum? 

Se spune ca nemulțumitului i se ia darul, si cel ce caută, găsește, dar nu cumva nemulțumitului ce are un dar nu îl poate vedea din cauza ca încă îl mai caută?

Era "Evident"

  Antet. Mă refer la "era" nu ca la "a fost" ci ca la o perioadă de timp - eră. Am zis să fie clar de la început.

  Revin. Revin iarăși cu replicile alea care nu vă plac si pentru care voi fi tras de urechii. Totuși, mă risc. Așa că zic: femeile habar nu au ce-i aia comunicare. 

  Adică atâta tura-vura că (noi) bărbații nu vă înțelegem, că de fapt și până la urmă nici nu ar trebui să încercăm a vă înțelege, etc. Cu toate că știți toate astea si poate că le-ați inventat chiar voi, atunci, de ce plângeți și vă frustrați - ba că nu vă înțelegem, ba că nici nu se sforț - etc.

   Să-ți dau un exemplu. Ia o pauză și maginează-ti: Bucătărie. Pe unul din ochiurile de la aragaz fierbe un ou. Tu liniștit, tocai pătrunjel. Lângă chiuvetă. Apa începe să fiarbă si tu o strigi. Ea vine, se uită la apa care fierbe se uită la tine si....nu zice nimic.  Mârâie. Da mă, mârâie! Ca și cum ar fi deschis gura să zică ceva apoi si-a dat seama că mai bine nu zice nimic. (Ca atunci cand tu ai vrut să zici că - toate femeile sunt la fel - si pănă la urma te-ai emoționat si ai zis "Toate femeile sunt falafel.)

  Te uiti la ea si-i zici:

    -Ce ai vrut să zici? Hai zi ca mi-am dat seama. (Aproape ca aștepți să te felicite pentru asta, si sincer, chiar ar trebui. După mine chiar meriți.)

In schimb ea zice:

    -Vroiam să vărs apa de la ou in chiuvetă si să tor apă rece peste el ca sa nu mă ardă cand îl desfac de coajă, dar credeam că era EVIDENT!

    Evident zici? Da de ce trebuie să fie evident? Când Dumnezeu s-a dus la Adam cu gândul de ai face o parteneră pentru că nu i se potrivitea nici unul din animalele deja create, ei bine, ASTA DA! era evident.

  Că d'aia Dumnezeu tie ți-a dat gură, ca sa poți comunica, ca să nu mai lași frazele la jumătate, ca să dai indicii despre lucrurile pe care tu le-ai vrea si evident că tie ti se par "evidente". Altfel, l-ar fi lăsat pe Adam singur cu animale (asta nu este chiar așa de evident) dar nu, El te-a făcut pe tine, și spre deosebire de alte animale singurul lucrul care îl ai in plus (majoritatea sunt minusuri, tu ai doar doua picioare, animalele au 4, ai doar 2 țâte animalele au...mai multe, etc)  este darul asta de a vorbi.

 Ți-a luat - cât? - 6000 de ani? Cred că a sosit vremea așa ca de ce nu ne faci un favor la toți si începi să înveți cum se folosește odată pentru totdeauna! Na, că până la urmă am spus-o deși eu credeam ca este mai mult decât evident.

Povești de speriat copii.

  Vă mai aduceți aminte cine este Bau-Bau? Sau cum ne mai speriau părinții noștri când eram mici? Cand nu erai cuminte sau cand nu vroiau ca tu să intri în odaie. Mai știi cu ce personaj te speriau?  Pe mine și pe fratele meu ne speriau cu unui vecin: Ilie Marcu. 

  Pentru că atunci cand bătea cineva la ușă eu si fratele meu fugeam repede să deschidem înainte ca mama să se gândească suficient dacă vrea sau nu, să fie acasă. Până când într-o zi la ușă a sunat nea Ilie Marcu si cand am deschis ne-a salutat cu vocea lui groasă:

-"Bă! Ce faceți mă? Mânca-i-ar nea Ilie să-i mănânce.

   Omul ăla a băgat o frică așa de teribilă in noi încât de fiecare data cand bătea cineva la ușă eu si fratele meu ne ascundeam sub pat. Îmi aduc aminte ca într-o iarna nici chiar Moș Crăciun cu un sac plin de cadouri, nici chiar insistențele mamei de al pupa le Moș in semn de mulțumire sau portocalele oferite drept șantaj (pe atunci cel mai de preț cadou) nimic din toate astea au reușit să ne scoată de sub pat pe vreunul dintre noi.

   Mereu m-am întrebat de ce părinții noștri apelau la metodele astea așa de extreme pentru a ne dezobișnui de vr'un obicei sau pentru a ne face sa stăm cuminți câteva ore. 

   Acum însă am observat ca bau-bau a început să dispară. Nu se mai cântă melodii cu bau-bau, nu mai sunt jocuri cu omul negru, copiilor nu mai le este frică iar bau bau nu mai este ceea ce era odată.

   Acum câțiva ani, nepoțica noastră Daria a venit in vacanța de vară in România. Cred ca avea vreo 5-6 ani iar bunica a rămas in grija ei. Sau Daria a rămas in grija bunici. (Da, așa e mai bine.)

   Nepoțica era ca un iepuraș duracel, fugeam după căței, trăgea mâțele de coadă, lua ouăle de sub cloșca, intra la vaci, se urca in coșar. Ce să mai, o nebunie de copil. Bunica era terminată. Iar cand intra in casă aceeași nebunie. Bunica ca să ii taie un pic din elan se hotărăște să o pună la punct cu o tehnică străveche care a funcționa din moși strămoși - pana in ziua aceea: Bau Bau.

   Așa că i-a spus: "Dăriuța mamaia, dacă nu stai locului pe scaunul ăla uite in odaie este ascuns ba-baul și dacă nu esti cuminte ăla iese si te mănâncă." 

Fără nici o introducere Dăriuța mamaie zice:

"Iă!" și cu mai mult entuziasm adaugă "vreau să-l văd."

  Hai mai zi ceva bunica dacă poți. Tu care ai crescut 2 generații cu bancul ăsta ți s-a cam înfrundaf povestea. Dăriuța mamaie a dat de pământ cu ditamai mitul. Astăzi Bau Bau a încetat din viață.

Zilele trecute însă am auzit o replică de speriat copilul. O mămică se plimba cu fetița ei de 3 anișori prin parc. La un moment dat copila se apropie de malul lacului care era in mijlocul parcului, moment in care mama intervine cu o frază, 100% marca I.L. Caragiale :

"Abiuța nu te duce la lac mami să nu cazi în lac, că este apa rece și adâncă si  dacă cazi în lac mami nu știe să înoate. Vrei să moară mami?"

Un punct in plus pentru cei care își amintes celebra replică "vrei să moară mămițica" . Pentru ceilalți, citiți domnul Goe, nu se știe cănd apare puradelul la orizont și in caz ca nu funcționează cu Bau-Bau să ai un plan B. Sau poate găsești tu un personaj nou. (Sau dacă nu, te mai cultivi si tu nu-i nimic rău in asta - a se ține cont că nu este un comentariu sarcastic, ironic sau mai stiu eu ce.)

Știre ȘOC! Cineva mi-a furat timpul

Discuție astăzi in bucătărie:

- Știi ca din 3 pana pe 29 august închid Lidl-ul de lângă metrou?

-Dute mă! Cum să îl închidă...

-Pai tu nu ai văzut? Scrie pe un panou acolo.

-Dute mă! Nu are cum, de ce să-l închidă?

-Ba da! Zice ceva de "nuștiuce remodelare" sau ceva de genul.

În momntul ala am crezut că leșin.

-Cum frate sa închidă Lidl, esti nebun? 

-Da mă! Anunțau aseară prin megafonie.

-Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun?  Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? 

   Tot auzea ecoul asta în minte. Pai și normal, când ai Alcampo la 3 stații de metrou, Carrefour la 5-6 stații de autobuz. Mai avem un Dia la vreo 7-8 minute de mers pe jos, si încă un Lidl la vreo 10, plus piața undeva după niște blocuri mai încolo, dar ca asta, așa la îndemână nici unul. Ieși de la metrou - pac Lidl - pac acasă. Total 2 minute.

  "Cum o sa îmi fac acum timp pentru cumpărături?" m-am gândit? O sa pierd mult mai mult timp acum, o sa ajung acasă mai târziu, o sa am mai puțin timp să gatesc, din aceasta cauza mâncarea o sa fie de o calitate mai proasta iar eu o sa fiu hranit superficial, deci nu voi mai da randamentul obișnuit. In afara de asta o sa mi se scurteze perioada de somn, deoarece o sa ma culc mai târziu, pentru că o să termin cumpărăturile mai târziu, cina mai târziu, somnul mai devreme. Prin deductie logicā a doua zi o sa fiu mai obosit. Este un dezastru total, ce sa mai. De-zas-tru! cu D mare.

   Cand m-am mai liniștit si mi-am adus aminte că atunci cand eram copii, noi nu aveam Lidl, aveam o Cooperativă în tot satul. (Odată am avut si o minicofetărie, dar a închis.) Oricum de la cooperativă nu cumpărai chiar orice, zarzavaturile le luam din grădina. Aveam acolo de toate. Roșii (prunișoară sau normale), ardei (kapia, gras, gogoșar, iute, iute fișcă) varză(albă sau roșie), ridichii(roșii si de toamnă), salată, ceapă, usturoi, mărar, mazăre, pătrunjel, cartofi, castraveți, dovlecei, pepeni, ce nu aveam era cântar si casa de marcat.  Era o varietate mai ceva ca'n Lidl.

   Acum mă întreb, cum era posibil toate acelea? Adică tata punea sămânța, apoi cand ieseau răsadurile le muta in pământ, le uda, le săpa, le plivea, le stropea, le copilea, le lega, le mai uda de cateva ori, le culegea, făceam bulioane, compoate, gem-uri....de unde aveau ai mei atâta timp? Unde s-a dus timpul ăla sau ce s-a întâmplat cu el? Eu de ce nu mai am timp sa merg 10 minute pana la celălalt Lidl, vreo 2 străzi mai încolo? Cineva mi-a furat timpul. Cineva ne-a mințit și ne-a furat ore din zile. Cum este posibil așa ceva? 

  În câțiva zeci de ani, nu o sa mai își aducă nimeni aminte de asta, nu o sa mai știe nimeni sa planteze o roșie, o sa devenim mașinile lor de tocat furaje. O sa fim atât de robotizați, atât de mecanici, încât o sa mâncam tot ce ni se pune înainte pentru ca: nu avem timp să facem altceva. Avem libertate, dar nu avem timp. 

  Înainte aveau timp, aveau libertate să facă ce vrea cu el, dar se simțeau constrânși. Până la urmă, nu era așa de rău pe căt suntem noi acum. Pe cât ve-ți fi voi în viitor. Măcar erau autosuficienti. In tot și-n toate. Păcat pentru generațiile care vin, ei nici măcar nu o sa poarte amintirile pe care le avem noi, nici măcar nu or sa știe ca au existat si alte timpuri, si alt fel de a face lucrurile. 

Mă bucur pentru mine! Mă bucur puțin pentru că mult nu pot, nu am timp.