Eu plecam des
Și...mă pierdeam în lume...
Mă întoarcem,
Cu pas încet
Să nu-l trezesc anume.
Dar el,
Stătea de paza des
Sa vadă cum si cine,
Si mă-ntreba,
de ne-nteles:
"De unde vii străine?"
Mă supăram atunci.
Socot...
ce îmi tine el seama?
Acuma ca el nu mai e
Si pot
Sa nu mă-ntorc cu teamă.
Mi-aduc aminte
Cum stătea
În drumul meu la poarta,
Si îmi spunea
"De vei pleca....
...ruşine nu îmi poarta"
Era sever,
Era si drep,
Vorbea si rar, pe semne...
Poveştile-i
Cînd le asculţi
Sa nu te pierzi prin ele.
Spunea bunicu:
"În vreme mea..."
Asa-ncepea sa spună...
Si ascultam
Noi gura cască
Si vremea era buna.
Asa...
mi-aduc aminte acum,
Căci repede trec anii,
N-am fost acolo
Sa-i petrec
Cînd au plecat sărmanii.
Si-mi pare rău
Ca nu-i mai am,
Cînd îi aveam
Nu-mi părea bine...
Fugeam de ei si mă piteam
Cînd îi vedeam ca vine.
Sa dus
Si un' si celălalt,
Acum stau pe semne
Si povestec
ce le făceam
Cînd ei aveau putere.
Mă uit acum
Prin gardul des
Sa-i vad,
Măcar pe unu...
Si uite acum am înțeles
Cînd rar vorbea el, bunul.
Cînd l-am sunat,
deja tarziu
Ca sa mai scoat-o vorba,
Regret s-acum
Ca nu am fost
Sa ascult ultima slovă.
Am fost mai ieri
la cimitir,
Sa vad dacă-i acolo,
Statea si mă privea
senin,
Si cu privirea-n rouă.
Cînd am plecat
El a rămas
Trecutau ani vre-o nouă
Cînd eu mă-ntorc,
El e plecat
Si afara numai ploua.
Si n-am povesti
Ca sa ascult,
Doar vântul
Bată-l vina
Bunicul, a plecat de mult
Si-așteaptă mantuirea.
Mi-aduc aminte acum de ei
Ca nu-i mai am
sârmanii,
Dar cînd erau
Îi ocolesc,
Si le blestemam anii.
S-au dus
Si nu mai vin;
Deloc!
Dar stau în amintire
Si îi zăresc în orice loc
Ei mi-ar fi spus:
"-Nu-i bine!"
Bunicule dacă m-auzi
Azi-mi este dor de tine
Și ce mi-ai spus,
Acum socot,
Ca mi-a prins
tare bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu