Și nu îmi este prea rău dar nici prea bine. Nu sunt in cea mai rea perioada a mea, dar nici in cea mai buna. Sunt ca într-o amorțeala cu senzații de voma si dureri de cap. Am poate mai fost in senzații asemănătoare de multe ori, dar niciodată într-una așa de uniforma si complet de acord cu a tuturora. Până acum, ori de câte ori m-am simți dezamăgit de viață, mereu exista un motiv, o persoana sau persoane (mai multe) care erau acolo lângă mine si nu imi dateau ragaz sa gândesc. Întotdeauna când m-am simțit rău mi-am spus ca sunt persoane care o duc mult mai greu decât mine. Întotdeauna gaseam un motiv pentru a continua sa zâmbesc.
Acum?...mă uit in jur si parca trăiesc in Gotham City. Deși nu îmi este nici prea rău si nici prea bine nu mai găsesc un colț de lume in care sa imi agat zâmbetul, nu mai găsesc un prieten care sa nu caute același lucru ca mine, ieșirea la linia de plutite. Toți ne înecăm in durerile tăcute ale acestei lumi si toti ne intrebam daca nu cumva suntem intr-n vis aiuea din care speram sa ne trezim cu toti maine.
Stai asa si te gandesti ca intr-o luna ti-a mai trecut un an, ca revelionul trecut a fost "un" trist si ca asta care vine o sa il bata la fund chiar. Ca timpul s-a oprit dar totusi merge mai repede ca niciodata, si nu vezi nici o raza de soare care sa iti permita sa spui ca si altadata "Lasa ma, o sa iasa soarele si pe strada mea!".
Si cu toate astea in jur este aceeasi zarva ca si ieri,ca si maine. Politicienii care fura, copii care mor de foame, batranii care nu au banii pentru factura de caldura, prietenii care nu au de munca, divorturi expres ca si cum dragostea ar fi intr-o criza mondiala, greve, muncitorii care continua sa ma trezeasca la 8.30 de dimineata in sunet de pikamer, soarele care rasare si apune cu aceeasi simplitate nimicpreaespeciala pentu noi, si toata lumea asta care incearca sa traga inainte fara sa dea prea mare importanta faptului ca fuga asta dupa avere nu ne face sa fim nici un minut mai fericiti; cel putin pe mine nu.
Si totusi...pamantul continua sa se invarta, eu sa ma gandesc de ce ma simt ajuns la capatul lumi, tu....sa te gandesti ca miine poate o sa fii in somaj, voi sa va face-ti planuri pentru weekend sau pentru Anul Nou si in tot timpul asta nimenii nu are timp sa se gandeasca la ceilalti. Te-ai gandit sa apesi pauza o secunda si sa ii dai ziua buna celui de linga tine? Sa arunci 20 de centi tipului care canta la metrou? Sa ajuti un batran in lupta lui de zi cu zi? Sa zambesti vecinului tau cand il vezi in scara blocului sau sa iti suni un prieten vechii sa il intrebi cum o mai duce?
Ei bine, lumea asta se duce la dra*u cu viteza luminii si noi ne intrebam daca o sa avem bani sa-i platim biletul in loc sa luptam pentru lumea noastra, pentru prietenii nostri, pentru batranii nostri , pentru cei care nu mai sunt, pentru viitor. Odata altii au facut-o pentru noi, dar eu ce fac acum? Eu imi ingrop gandurile in propaganda vremurilor trecute si astept ca ceilalti sa rezolove problemele lumii?!...Da!...si va mai rog, hai grabiti-va un pic daca puteti.
Dl. Banal
Dl. Banal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu