Toți am avut în viata noastră o femeile pe care am iubit-o mult. Până la infinit și inapoi de 1001 de ori. Totul în jurul tău era despre ea. Toată ziua vorbeam doar despre ea, toată noaptea erai tot cu ea. Tot ce era mai bun vroiai sa împărți cu ea. Prietenilor tăi le vorbești doar despre ea. Ea era dumnezeul tău. Te rugai pentru ea, de ea si cu ea, te închinai înaintea ei in fiecare milesima de secunda. Era paradis.
Apoi încet, încet, zi după zi, noapte după noapte începe să îți cam treacă. Ori ea nu mai era la fel, ori tu te-ai prea obișnuit cu ea, ori a murit dragostea. Cine stie. Nu exista garanție pentru dragoste, nu ai acoperire de la vre-o asigurare. Nu poți să ii faci Casco chiar dacă ai avea banii cu grămada. Nimenii nu a putut vreodată și nici tu nu o să poți.
Așa că fără sa te anunțe viața te aduce față în față cu obișnuința, cu monotonia, cu nepăsarea, cu indiferența - cu realitatea - că de acum încolo nu vă mai iubiți. Acum totul este doar pentru ca ea există. Te duci acasă, o săruți pentru ca este acolo, îi spui "te iubesc" pentru că așa te-ai obișnuit, o scoți în oraș pentru ca așa faceți în fiecare seară monotonă de sâmbătă, faci dragoste pentru că îți place ție - nu și ei - și de ce nu pentru de asta este acolo.
Ușor, ușor devine un lucru de recuzită și fără să vrei, nu mai este "iubita", nu mai este "dragoste", nu mai este "iepuraș" sau "veverițaș" sau cum obișnuiați voi să vă mai alintați. Devine un obiect în decorul vieții noastre. O mobilă, un obiect, o ființă. Câteodată te incomodează si ai vrea să o scoți afară din cameră. Ai vrea să fie la fel tăcută ca o noptieră sau să aibă un buton pentru "silent" ca un televizor.
Si uite așa, scoatem dragostea la pensie mult mai devreme, si nici măcar nu vrem să ii plătim vreo indemnizație. Nu contează ca este vina mea sau a ei, nu se mai poate face nimic. Punct! Persoana de lângă tine devine un necunoscut, nu mai merită nimic din ce i-ai oferit până acum și atunci când cineva te întreabă:
"-De ce mai sunteți împreună?"
Tu răspunzi simplu:
"-Așa ne-am obișnuit"
Nu este vorba de o concluzie (doar) a mea, dar fără nici o supărare - și o spun cu frica acelui moment - după o vreme persoana iubită devine un fel de animal de companie. Sa îmi fie cu iertare, dar nu ți se pare ca rutina asta, vii acasa, mergi în oraș, faci sex...latri la ea/sau ea latră la tine...nu ți se pare un pic animalică?
Comparată cu un cățeluș crescut la bloc, si pe care îl scoți afară să facă caca în timp ce tu schimbi plictisit statusul de pe Facebook "Sunt cu Grivei la pășunat în parcul de lângă Antipa. Eu și încă 20 de cățele. Care mai vineeeee!" și nu pentru că vrei să petreci timp jucându-te cu el, distrându-l, demonstrându-i că este "câinele" tău ci pentru ca iubești momentele cu el. Ei bine daca nu faci asta, atunci crede-mă, totul este o pierde de timp. Atât scosul câinelui la căcat cât si scosul soției/prietenei în oraș sâmbătă seara, la fel si mersul acasă și "te iubescul" spus cu nepăsare si sexul în grabă.
Un sfat: dacă nu îți place sa iubesti o femeie, atunci nu îți lua nici câine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu