...nesimțiți.
Capitolul 1- Introducerea
Da, suntem. Suntem prost crescuți, needucați, necivilizați, proști și aș mai putea adăuga adjective până la aterizare. Ca român, tu nu poți urma niște indicatii civilizat, nu poți si să urci și să cobori din avion civilizat, nu poți să te așezi civilizat si nu poți să stai jos civilizat.
Suntem nesimțiți din momentul în care ne naștem și până părăsim țara aia necivilizata. Adesea încercăm să ne ascundeam printre ceilalți în occident și să uităm de unde am venit. Dar si atunci dăm dovadă de cât suntem de nesimțiți cand întoarcem spatele altor românii si ne facem ca nu i-am cunoscut vreodată.
Problema mare revine atunci cand ne întoarcem acasă. Acasă - știi tu, locul ăla unde se termina civilizația si unde haosul, nesimțirea, indiferenta și corupția își dau strâns mâna.
Capitolul 1.1 - Pregătirea
Suntem nesimțiți încă de cand facem bagajul și băgăm acolo de toate: orez, făină, pâine cu salam, zdrențe și tot felul de chestii care aia nu le-au văzut poate in viata lor în bagajul de mână al unui om de normal.
Apoi luăm autobuzul. Și ca orice român nesimțit, ne punem la 7 cozi, cumpărăm biletul de la care ajungem primii, fumăm repede o țigară cu un picior deja pe scara autobuzului, apoi te urci să îți ocupi locurile.. Normal că, ca un român neaimțit ce esti, te pui pe locul de la margine și afișezi o față de prea puțini prietenii cu care arăți ca nu esti dispus să imparți locul de la geam. Ba iti mai pui acolo si bagajul, geaca, un fular, mănușile si o pungă cu mâncare.
Capitolul 2. - Aeroportul.
Capitolul 2.1 - Check-In
O dată ajuns la aeroport începi să arunci țipete in dreapta și in stânga că nici nu se mai aude megafonia din cauza ta. Ca un român nesimțit ce esti, ajungi târziu. Din cauza asta si din cauză că mereu valiza ta de mână este așa de deformată că nu incape in locul ăla de măsurat valiza care la noi la românii ar trebui folosită de 7 ori, de la ușa blocului până la urcarea in avion. Așa poate valiza ta capătă forma de valiză si nu mai este nevoie să te urci cu ambele picioare pe ea ca să incapă acolo.
De obicei te cerți cu angajatul de la casă de parcă ai fi vina lui că ți-a făcut el bagajul și până la urmă mai lași o o pungă de făină și una de paste făinoase colegului român care a venit să te conducă. Indeși aparatul foto (pe care îl ai atârnat de găt) in locul la punga de făină, mai scoți o geacă si un prosop. Pui geaca pe tine iar prosopul il pui de gât pe post de fular. Oricum este un prosop cu Real Madrid, deci merge. Bagi un tub de gel de duș in buzunarul de la piept iar unghiera o arunci la gunoi. Bagi două pungi de alune in buzunarele de la pantaloni și fesul îl bagi la cămașă.
Capitolul 2.1 - Contronul Vamal.
După ce ai făcut toate astea, poți să facturezi si să mergi mai departe să formezi altă coadă. Ajungi la controlul vamal. Acolo normal, încerci să te pui in fata celorlalti, uiți să scoți cureaua și măruntul din buzunar, te întoarce vameșul inapoi de vre-o încă două ori, una pentru ceas si una pentru lănțucul și ghiulul suflate cu haur. Normal, le-ai lăsat puse apropo, să să vază vhaloarea, mâncațaș. Te cerți cu nenea de îți desface bagajul, pentru vre-o neregulă, ii strigi supărat:
"-Na! Acuma să o inchizi tu la loc. Da tu, tu cu măta." După ce termini cu el (și cu mama dânsului) indeși boarfele in valiza nesimțită si pleci mai departe. La altă coadă, cum altfel.
Capitolul 2.2 - Controlul pașapoartelor.
Te pui greșit, normal - la toate cozile. Nu exista indicatorul "Românii nesimțiți - here". Până la urma te pui unde trebuie. "Cetățeni europenii" scrie pe afiș. Da tu, dăla esti si tu, da nu azi și nici mâine. Și de ce nu, poate niciodată.
Te retine și ăla la pașapoarte mai mult decât normal. Normal că-i normal - ai o fată de suspect de când intri în Lidl până ieși, dar intra-un aeroport internațional. După ce termini cu asta (aici fără injurături și folosind tratamentul preferențial made in ro pentru persoanele în uniformă "da șefu") pleci mai departe grăbit.
Capitolul 2.3 - Poarta de îmbarcare.
Ca un român nesințit ce esti, te apuci repede să organizezi tu o coadă daca nu a făcut-o nimenii pana atunci. Deși nici măcar nu s-a afișat zborul, nu este nimenii la ghișeu, si mai este cel putin 45 de minute pâna la îmbarcare, tu te duci si te pui direct la rând. Și toate hoardele tătare după tine. (Din cauza asta toate româncele au varice.) Aici te certi din nou. Nu de alta dar cearta este sport național la românii, la fel ca nesimțirea. Și iarăși valiza nu intră, și iar scoți geaca, prosopul, gelul de duș și sticla de stalinskaya cumpărată recent din Duty Free, apararul foto, pungile de alune și fesul. Ceilalți in spatele tău tot încearcă sa se bage in fată, săracele mame cu copii ar vrea sa treacă in față da unora le mai este și rușine.
Noroc ca avem țiganii. Ei au mereu speedy boarding, ca puradei lor au mereu sub vârsta care facilitează imbarcarea prioritară a mamelor si a copiilor. Și a tuturor țiganilor pe o rază egala cu Pi r pătrat la a doua.
Capitolul 2.4 - Zona de tranzit.
Scapi si de data asta cu viață si o tai la fugă pe coridorul care duce la avion. Pe lângă tine mai fug și alți. Faci câteva depășiri de valiză la limita impactului, mai lovești doi-trei, nu-i bai, nu te opresti sa iti ceri scuze, ii găsești tu pe urma in avion.
Ar trebui un stăvilar sa mergi din unu în unu. Dar unul inghesuit, că altfel doamne ferește se baga careva pe lângă tine și câștigă Pole Position. Poate sa fie interzis, panglici și tot felul de indicatoare, daca e loc și asta te ajută să ajungi mai in făță, atunci fii sigur ca vr-un român o să se bage pe acolo. El, nevasta, copilul, soacra si două matușe.
Capitolul 2.5 - Urcarea la bordul aeronavei.
Ajungi în sfârșit si după lupte seculare la ușa avionului. Coadă. Da iar coadă sefu'? Iar coadă sefu! Aia care au intrat deja in avion caută loc. Deși pe ficare rând exista un scaun liber nimenii nu ia loc. Alți s-au pus pe locurile rezervate si normal acum se ce cearta cu Stewardesa "Cum adică rezervate? De ce? Eeee, că vrei tu!" Alți se dezbracă , geacă, prosop, gel de duș, aparatul foto, alunele, sticla de stalinskaya - inapoi in valiză. Copilu-ți țipă, soțu' îți tot zice să te așezi, stewardesa sa te ridici, ce mai, zici că e târg.
Capitolul 3. - La bord
In fine, te așezi, iti pui centura, decolează, tu îți faci un "senviș" cu salam de primăvară, copilul plânge, ii dai si lui o gură, plânge mai tare. Acum ii dai bătaie. Două porții. Peste față peste cap, peste gură: "Na! Acuma să ai de ce plânge" - și plânge. Tot zborul. Trei blestemate ore până la aterizare la București copilul ăla, actual mic nesimțit, viitor nesimțit total, nu numai că plânge, țipă.
Cand totul revine la normal, te uiti in jur si incepi să probezi butoanele in timp ce vecinul de scaun te injură si el printre dinți. "Asta e becu' meu, asta e aeru' meu, asta e centura mea, asta e revista mea...". Cand pare ca situațai s-a liniștit, începe scandalul cu Stewardesa. Ca de ce e aia mai bună ca tine - țipi la ea, că de ce e aia mai înaltă ca tine - te ridici la ea, că zice soțul "calmează-te drăgă" - țipi la el "Ba tu ții cu ea?" Copilul plânge, țipi și la el. Mai faci un sanviș, mai tragi un sforăit, bei o cafea - plătești cu cardul. Esti Bos.
Capitolul 4. - Aterizarea.
Deja aici devii supernesimțit. Cand se aprinde becul de centură, plus ăla de interzis la baie, pe tine te incoltește căcarea. Te duci că bă, esti român, nu poți să mai ții 10 minute. Te cerți cu Stewardesa. Din noua. Cand ieși de la baie, ceri o acadea pentru ăla micu' "să nu plângă asta la aterizare frate" Stewardesa - ca nu se poate, tu insiști, ea sărmana e de acord până la urmă. Doar te-oi așeza. Tu nu ai bani ficși. Aștepți restul, aia te invită să iei loc că iti aduce ea restul, tu nimic. Începe cearta, copilul plânge, îl mai bați o dată "Na! Să ai de ce plânge" (până la controlul vanal) si in tot haosul asta, avionul aterizează cu un impact violent si începe să rulează pe pistă.
150 de centuri se desfac in momentul imediat următor. Țac-Țac-Țac-Țac. Indicatorul de cenură continuă să fie aprins. Vreo 10 centuri se prin inapoi. Se mai desfac 30. Stewardesa anunță : "Vă rugăm să păstrați centurile." Vreo 17 se prind înapoi. Avionul continuă să ruleze. Se mai desfac 20 de centuri. Câțiva, vreo 80 se rodică de pe scaune să își scoată bagajul. Stewardesa anunță se se aseze, se mai ridică vrei 10. Pilotul frânează brusc, 100 de nesimțiți se strivesc in buimăceala creată. Avionul rulează spre locul de debarcara. Românii se așează. Apoi imediat, ca un gest reflex se ridica cealaltă sută de românii care au stat jos până atunci. Dai bagajul jos, îl lovești pe vecin, te uiți, e tot ăla după coridorul de la intrare. Îl saluți "Iar dumneata, ă?"
Capitolul 5. - Debarcarea în Normandia.
Avionul oprește, "se coboară doar prin fată" anunță Stewardesa.. Oh! Simți cum esti împins din spate si impingi si tu. Incepe asaltul. Strivești copilul cu geanta, copilul plânge. I-ai trage una da nu în găsești sub geantă. De bine de rău ieși afara. O iei iarăși la fugă pe coridor. Cursa pare a fi contracronometru. Control la pașapoarte. Coadă. Și vameușul asta se uită urât pe tine. Probabil se gândește el la ceva. Poate ai venit cu banii de vre-o șpagă serioasă si vrei să ii iei locul, probabil gândește că erau deja destui nesimțiți aici. Probabil alceva.
Capitolul 5.1 - Bagajele
Ajungi la bagaje. Nu ai bagaje, da stai totuși la coadă. Îți place să faci coadă. O tai spre ieșire după 5 minute. Euro este doar 4.1ei, după contolul vamal este 4.45lei. În oraș probabil este 5. Ajungi la casa de bilete prin gloata nesimțită de taximetriștii care abia așteaptă să te facă și te întâmpină tradițional, nu cu pâine și sare, ci cu mult mai cunoscutul "Unde să vă duc sefu'" Coadă si la casa de bilete. "10 minute pauză, schimb de tură. Vă rog să ne scuzați"
O scuz, ce dracu să-i mai fac. Biletul este 3.5 lei. Da nu iti vând unu, iti vând două. Te duci si schimbi banii, cumperi doua bilete. Aștepți autobuzul. Faci coadă. Fugi după loc. Te așezi. Lângă tine se așează o mamă cu copilul, o geantă și două sacoșe de rafie. Toți pe același scaun. Te simți incomod. Te-ai ridica, dar pana la urma de ce? Și tu ai coborât din acelși avion.
Capitolul 5.3 - Calatoria spre casă
Mai schimbi un autobuz, două,metrouri un tren și pe urmă te așteaptă un unchi la intersecție. Ajungi acasă târziu, esti stresat, ai draci. Ai făcut 4 ore pe 85 de km. Injuri pilotul, stewardesa, șoferul de autobuz si casierița de la tren. Injuri pe unchi că nu a venit să te ia. Mai înjuri odată stewardesa. Daca copilul nu a adormit, îl mai bați o dată. Treb sa fie antrenat. Te certi cu soțul, cu soacra, cu purceaua și două vecine mai curve așa. Înjuri primarul, prefectul și maidanezii. Și e Basescu că ti-a luat pensia. Nu ție, lu' măta, dar tot aia e. Te culci in cap cu același gând pe care îl ai de fiecare cand vii acasă "Lu-a-var dra-cu de ro-mâ-nii ne-sim-ți-ți"
Sfârșitul episodului 1. Povestea merge mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu