Saruta-ma în suflet

"Si cum ai sarutat-o" a intrebat

                                 

   Într-o zi vorbeam cu cineva despre un episod din viața mea, când am săturat o fata. La un moment dat persoana respectivă m-a întrebat ceva de genul "Si cum ai săturat-o?". Întrebarea m-a prins un pic nepregătit asa ca am răspuns repede:  "Păi am săturat-o cam atât cât au durat uşile deschise de la autobuz".
  
   Mai tarziu, în drum spre casa m-am tot gândit la întrebarea asta. Adevărul este ca nu a fost cine știe ce sărut, nici lung, nici cu un gust deosebit, nici prea apăsat sau cu un schimb prea mare de fluide. Sincer, nici nu îmi mai aduc aminte exact cum a fost, pentru ca au trecut foarte mulți ani de atunci, iar în vremea aceea nu era săruturile de astăzi, nu trebuia sa îi bagi nimănui limba pe găt ca sa își dea seama dacă acela a fost sau nu un sărut. Pe vremea aia săruturile erau calde, buzele ei erau visul tău iar majoritatea închideam deja ochii înainte ca buzele tale sa se cunoască trepidant de furtiv cu ale ei.

"A, pai de fapt ăla nici nu a fost un sărut" mi-a spus. 

 Cu toate ca nu îmi aduc aminte toate amănuntele, nici durata, nici vr-un alt indiciu cu care sa pot spune "Ba da, ăla a fost un sarut!" pot sa spun însă ca a fost un punct important în viața mea, la fel de important poate ca si primul sărut (de care nu-mi mai amintesc cum sau unde a fost) si nu spun asta pentru ceea ce a fost ci pentru persoanele care au rămas si continua sa fie aici, astăzi. 

  Ştii, sărutul lor nu mi-au atins buzele, mi-au atins inima, s-au cățărat în sufletul meu, si au urcat în mintea mea, atât de sus si atâta de puternic, au ajuns acolo si si-au scrijelit numele în memoria meu, asa de adînc, încât chiar si astăzi numele persoanelor acelea au rămas gravate acolo. Si asta nu din cauza literelor sau a obiectului cu care au scris, nu, pentru ca timpul de multe ori este capabil sa-ti ascundă asa de multe lucruri si sa te facă sa crezi ca de fapt nu s-au întîmplat niciodată, este doar imaginatia ta cea care creaza totul. 

   Ştii de ce au rămas acolo? Pentru ca au rămas si aici, în lumea reală. Mereu au fost la distanţă de un simplu "Alo!" oricît ar fi fost de tîrziu în noapte. Si încă mai sunt. 

  Oricâte săruturi au trecut de atunci peste buzele astea doua, oricat de lungi sau de gustoase au fost, majoritatea nu au contat, pentru ca de fapt important nu a fost faptul în sine ci persoanele. Si chiar dacă astăzi suntem doar foarte buni prietenii, sărutul ăla, chiar si dacă a fost poate un simplu pupic, pentru mine este un fel de revoluție, un punct de inflexiune, o subliniere si o parafa pe atâția ani de prietenie. 

  Nu vreau sa spun ca nu am putea fi prietenii astazi fără un sărut la mijloc, vreau sa spun ca suntem prietenii si vom rămâne prietenii orice ar fi, chiar dacă ne leagă un sărut, un pupic sau o simpla strîngere de mană, pentru ca de fapt, oamenii din noi este ceea ce contează.

  Deci sărută-mă în suflet si nu te uita la ceas ca a durat doar 2 secunde, caci peste ani, îţi vei da seama ca de fapt dureaza de o veşnicie.