Sunt o persoana care deși are multe lucruri pe care le-am făcut rău în viață nu trăiesc cu ele aproape, și deci nu la asta mă refer când spus că viața nu are un sfârșit fericit.
Cu toate că poti să ai o bătrânețe fericită, finalul vieți îți va fi presărat cu prea multe...finaluri. Unele tragice.
Dacă privim viața ca pe un film, când ne-am născut totul în jur a fost bucurie. Cu toate că tu plângeai toți ceilalti în jurul tău se bucurau. Apoi ți s-au născut câțiva frați - și cei din jurul tău s-au bucurat mai mult. Te-ai bucurat și tu cu ei in mod sigur. Apoi frații părinților tăi ți-au făcut o mulțime de verișori și verișoare. Vecinii și prietenii părinților tăi s-au unit și ei in horă și totul era perfect.
Apoi, de la primul dinte la mersul în picioare, primul cuvânt - totul este numai bucurie. Crești, înveți să te descurci și sa vezi lumea. Mergi la grădiniță. Cu părinții apoi singur. Te bucuri pentru realizarea asta si părinții tăi la fel. Apoi mergi la școala, intri la liceu, alergi 100 de metri în mai puțin de 7 secunde, iei permisul de conducere, prima iubire, pleci cu ea la mare. Viața e simplă si necazurile sint trecătoare.
Termini liceul, iei bacul și intri la facultate, ai o prietenă stabilă si încă poti alerga 100 de metri în 7 secunde. Termini facultatea, iți găsești un loc de munca, apoi încă unul. Iei primul salariu. Esti mândru de tine. Te căsătorești, pleci cu ea în luna de miere. Apoi gasesti un servici mai bun, iti iei o casă, o mașină. Esti mulțumit. Apar copii - esti cel mai fericit tătic.
Apoi într-o si iti dai seama că părinții tăi au îmbătrânit. Ușor, ușor viața începe să se zbată sub privirile tale disperate. La început, moare bunicul. L-ai iubit mult, dar așa este viața îți zici și continui să alergi 100 de metri in 7 secunde.
Peste incă 1 an, moare celălalt. Nu erați chiar apropiați dar parcă iti pare rău că nu l-ai mai văzut o ultimă dată. Apoi ușor, ușor viața începe să ti se scurgă printre degetele sufletului. Iți moare o mătușă, un prieten bun, un vecin. Parcă totul în jur s-a îmbrăcat în negru. Miroase a tămâie peste tot, iar acum când mergi la cimitir incepi să ai același număr de cunoscuți ca în viața reală. Trebuie să treci pe la toți și asta nu te mai bucură. Ai încetat să mai alergi. Acum mergi la pas.
Mai ai câte o bucurie pe alocuri, probabil din partea copiilor care încep să crească, probabil vre-o nuntă a vreunui prieten sau frate. Dar morți vin pe bandă rulantă. Un accident îți bagă un cunoscut în comă, părinții vreunui amic mor pe rând, unul de dorul celuilalt. Și iarăși, ușor, ușor viața își face propriul final.
Iar într-o zi îți dai seama că nu mai poti alerga 100 de metri. Părinții tăi nu mai sunt, copii au plecat prin străinătate iar soția muncește la oraș și vine acasa la sfârșit de săptămână. Prietenii tăi au murit sau s-au mutat departe. Ai vrea să ieși pe stradă să te uiti la copii, dar copii nu mai sunt pe strada ta.
Te simți bătrân și singura bucurie sunt amintirile. "-Cum alergam eu 100 de metri în mai puțin de 7 secunde". La fel am alergat și viața iar acum am ajuns la final. Un final unde depinde de tine cât de mulțumit ești de ce ai făcut și cu ce ai lăsat în urmă. Viața deja a început să deruleze ultimele replici. Vei fi tu un actor principal pe lista de nume care se va derula la sfârșit?
"Când tu te-ai născut, erai singurul care plângea in timp ce toți cei din jurul tău se bucurau. Trăiește viața ca la sfârși tu să fii cel care zâmbește în timp ce toți ceilalți vor plânge"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu