Simți că nu mai poți să stai in picioare, că poți să cazi in orice moment doar ca nu știi când. Și chiar vrei să cazi pentru ca nu mai poți încasa loviturile. Pentru că măcar atunci știi că nu o să mai fii lovit. Că cineva o să intervină. Sau dacă nu, speri ca măcar gongul să sune si să te mai salveze pentru ultima oară.
Viața este un meci de box la categoria grea. Primești o lovitură, două, trei și deja vrei să renunți. Dar esti încă departe. Urmează atât de multe alte lovituri, chiar dacă tu incă nu știi și crezi ca după prima rafală, ai primit d'ajus. Cateodată mai reușești câte o eschivă frumoasă, mai blochezi din lovituri mai apuci să crezi în victorie. Dar nici măcar nu a început prima rundă și simți că este prea greu, că nu esti pregătit sificient pentru meciul ăsta.
Fluierăturile sunt multe iar incurajătile sunt puține. Simți rușinea înfrângerii in suflet și pe fiecare particică din corp milioane de tone de durere. Iti vine amețeală și ringul pare acum atât de mare. Dar deveaba, tot nu reușești să te ascunzi și continui să primești lovituri una după alta. Ai vederea neclară si nu îți vine să crezi ce se întâmplă. Cât de repede ți-a fugit pământul de sub picioare, planurile tale mărețe despre victorie s-au năruit intr-o secundă și în aceeași secundă s-a ales praful de tot ce-ai visat. Ai vrea să lași garda jos si sa t predai; dar viața nu ia ostateci.
Si atunci auzi gongul. Loviturile se opresc, iti tragi rasuflarea, te asezi și primești sfaturi de la cei din echipa ta dar nu le întelegi pe toate pentru ca in jurul tău este forfotă și-un amalgam ce-ți șuieră in urechi.
Incepe runda următoare mai repede decât sperau și din sfaturile pe care le primești, o parte dintre ele nu sunt bune, mai este o parte pe care nu le-ai înteles, apoi mai este o parte pe care nu reușești sa le pui in practică pentru ca esti lovit puternic din toate părțile de adversar. Te uiti in jur după ajutor da nimeni nu intervine. Esti doar intre tine și adversar.
Primești alte lovituri, una după alta. Le auzi in surdină, sec cum inpactează in corpul tău. Pum-Pum-Pum. Inima încearcă sa facă fată din greu situației si pompează ca nebuna, creierul încearcă să găsească un moment de luciditate să poată găsi o metodă de scăpare. Primești o lovitura directa urmată de încă două trei serii la intervale scurte. Si gongul te salvează din nou.
Încerci sa iti revii dar acum esti si mai obosit ca înainte, respiri mai greu, gândești mai greu nu reușești să găsești o soluție care sa te scoată din colț. Zgomotul este infernal, si nu te lasă să gândești. Pierzi secunde importante, nu reușești sa înțelege tot ce ți se spune dar dai afirnativ din cap. Ai vrea sa fii undeva departe, pe o plajă, la soare. Vrei liniște. Închizi ochii si...auzi gongul.
Începe încă o runda. Stii ca nu mai poți, si vrei sa fii doborât mai repede. Sa se termine totul odată pentru totdeauna. Ce rost are să stau in picioare cand stiu ca nu am cum sa câștig? Dar corpul nu vrea sa cedeze. Nu stii de unde are resursele sa rămân in picioare la câte lovituri ai tot încasat. Iar runda asta ai încasat mai multe ca cea precedenta si urmatoarea vei încasa încă si mai multe. Te uiti după gong. Nu sună, de data asta nici macar el nu te nu te ajută. Te uiti la arbitru....nimic, la antrenor...si dintr-o dată se face liniște.
Si esti bine. Totul e bine, nu mai e durere, nu iti dai seama unde esti, este întuneric acolo dar e bine. Ai vrea sa rămai aici deși nu stii nici unde esti, nici cum ai ajuns sau cum si pe unde o sa pleci. Apoi deschizi ochii și nu mai înțelegi nimic. Esti iarași in ring, esti iarăși fluierat, plin de sânge și durere. Încearci să te ridici si simți durere in locuri care nu știai că pot să doară. Esti la podea. Si parca te simți fericit. Macar s-a terminat. Ufff! Arbitrul vine la tine și te întreabă "Esti okey?". Spre surprinderea ta ii răspunzi "Da!" Te ridici. Arbitrul te întreabă din nou dacă mai poți continua. Îl asiguri că da și te întoari înapoi in infern.
Reușești să rămai in picioare încă o rundă si încă una. Cazi, te ridici iar și cazi din nou sub povara loviturilor. Te uiti in jur. Poate cineva va înțelege suferinta ta și v-a arunca prosopul. Dar asta nu se întâmpla. Și te ridici iarăși. Si iar esti salvat de gong. Ai fi vrut să nu fi in lupa asta, regreti că ți-ai ales un adversar atât de puternic.
Sangerezi iar propriul tău medic trebuie să iti facă câteva tăieturi pentru a elibera sângele. Nu înțelegi de ce face asta. El care este acolo să te ajute, iti face acum rău. Oricum nu simți nimic, dar de ce-ți face asta? O să înțelegi când vei vedea meciul in reluare, dar acum habar nu ai de ce se întâmpla.
Revii in ring si nici nu apuci să tragi prima gură de aer că esti ajuns de primul tandem de lovituri. Parca ei ar fi mai mulți. Esti lovit din toate părțile că nici macar nu poți să vezi adversarul. Cazi, esti numărat pentru a - nici tu nu mai stii - câtă oară. Si iar te ridici. Nu înțelegi ce sens are, nu înțelegi unde ai ascuns atâta putere, atâta energie, atâta voință.
Cazi te ridici, si te ridici după care cazi iarăși. Esti salvat de gong și esti inpins înapoi in luptă chiar de ai tăi. Ajutorul primit este nimic - atât doar cât să poți continua. Lovit, cu fața tăiată de lovituri si de bisturiul medicului, cu ochii sângerinzi plin de durere, vânăt, deformat, biciuit de strigătele si ofensele spectatorilor, mângâia cu un prosop aspru pe rănile în carne vie....asta e poveste ta. Asta este povestea fiecăruia. Și deși crezi că pierzi pentru ca ai impresia că ai încasat prea mult, că viata a fost dură cu tine - totuși câștigi. Câștigi dacă la final esti încă in picioare.
Pentru ca viața este un meci de 15 runde, iar tu singurul spectator care nu se poate bucura de spectacol decât atunci când totul se termină și vezi cu uimire că esti încă in picioare. Viu. Infrânt, dar încă acolo. Nu ingenunchiat, nu trântit pe jos, nu inconștien pe vre-o targă.
Pentru ca viața este o luptă pe care o duci in fiecare zi si chiar dacă nu poți să o câștigi si vrei mereu să renunța, te bucuri după fiecare repirză că ai ajuns acolo, ca poți să tragi o gură de aer chiar dacă este pentru puțin timp. Te ridici și lupti iar. Esti rănit de de ai tău, esti lăsat singur sau cel puțin asta simți in unele momente dar la sfârșitul meciului înțelegi ca toți au suferit împreuna cu tine chiar dacă tu nu ai văzut asta. Au plâns cand ai căzut si te-au tăiat lasându-ți fata plină de răniți dar astfel ai putut continua lupta. Te-a durut cand te-au stres cu un prosop, dar asta te-a ajutat sa vezi. Si chiar dacă nu te-au ajutat cand erai jos și nu au aruncat prospoul, te-au ajutat si mai mult provocându-te sa descoperii cât esti de puternic cu adevărat si astfel să ajungi până la sfârșit.
Esti propriul tău supererou. Esti made of steel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu