joi, august 1

Știre ȘOC! Cineva mi-a furat timpul

Discuție astăzi in bucătărie:

- Știi ca din 3 pana pe 29 august închid Lidl-ul de lângă metrou?
-Dute mă! Cum să îl închidă...
-Pai tu nu ai văzut? Scrie pe un panou acolo.
-Dute mă! Nu are cum, de ce să-l închidă?
-Ba da! Zice ceva de "nuștiuce remodelare" sau ceva de genul.

În momntul ala am crezut că leșin.

-Cum frate sa închidă Lidl, esti nebun? 
-Da mă! Anunțau aseară prin megafonie.
-Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun?  Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? Cum să închidă frate Lidl-ul esti nebun? 

   Tot auzea ecoul asta în minte. Pai și normal, când ai Alcampo la 3 stații de metrou, Carrefour la 5-6 stații de autobuz. Mai avem un Dia la vreo 7-8 minute de mers pe jos, si încă un Lidl la vreo 10, plus piața undeva după niște blocuri mai încolo, dar ca asta, așa la îndemână nici unul. Ieși de la metrou - pac Lidl - pac acasă. Total 2 minute.

  "Cum o sa îmi fac acum timp pentru cumpărături?" m-am gândit? O sa pierd mult mai mult timp acum, o sa ajung acasă mai târziu, o sa am mai puțin timp să gatesc, din aceasta cauza mâncarea o sa fie de o calitate mai proasta iar eu o sa fiu hranit superficial, deci nu voi mai da randamentul obișnuit. In afara de asta o sa mi se scurteze perioada de somn, deoarece o sa ma culc mai târziu, pentru că o să termin cumpărăturile mai târziu, cina mai târziu, somnul mai devreme. Prin deductie logicā a doua zi o sa fiu mai obosit. Este un dezastru total, ce sa mai. De-zas-tru! cu D mare.

   Cand m-am mai liniștit si mi-am adus aminte că atunci cand eram copii, noi nu aveam Lidl, aveam o Cooperativă în tot satul. (Odată am avut si o minicofetărie, dar a închis.) Oricum de la cooperativă nu cumpărai chiar orice, zarzavaturile le luam din grădina. Aveam acolo de toate. Roșii (prunișoară sau normale), ardei (kapia, gras, gogoșar, iute, iute fișcă) varză(albă sau roșie), ridichii(roșii si de toamnă), salată, ceapă, usturoi, mărar, mazăre, pătrunjel, cartofi, castraveți, dovlecei, pepeni, ce nu aveam era cântar si casa de marcat.  Era o varietate mai ceva ca'n Lidl.

   Acum mă întreb, cum era posibil toate acelea? Adică tata punea sămânța, apoi cand ieseau răsadurile le muta in pământ, le uda, le săpa, le plivea, le stropea, le copilea, le lega, le mai uda de cateva ori, le culegea, făceam bulioane, compoate, gem-uri....de unde aveau ai mei atâta timp? Unde s-a dus timpul ăla sau ce s-a întâmplat cu el? Eu de ce nu mai am timp sa merg 10 minute pana la celălalt Lidl, vreo 2 străzi mai încolo? Cineva mi-a furat timpul. Cineva ne-a mințit și ne-a furat ore din zile. Cum este posibil așa ceva? 


  În câțiva zeci de ani, nu o sa mai își aducă nimeni aminte de asta, nu o sa mai știe nimeni sa planteze o roșie, o sa devenim mașinile lor de tocat furaje. O sa fim atât de robotizați, atât de mecanici, încât o sa mâncam tot ce ni se pune înainte pentru ca: nu avem timp să facem altceva. Avem libertate, dar nu avem timp. 

  Înainte aveau timp, aveau libertate să facă ce vrea cu el, dar se simțeau constrânși. Până la urmă, nu era așa de rău pe căt suntem noi acum. Pe cât ve-ți fi voi în viitor. Măcar erau autosuficienti. In tot și-n toate. Păcat pentru generațiile care vin, ei nici măcar nu o sa poarte amintirile pe care le avem noi, nici măcar nu or sa știe ca au existat si alte timpuri, si alt fel de a face lucrurile. 

Mă bucur pentru mine! Mă bucur puțin pentru că mult nu pot, nu am timp.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu