(Noi) toți avem impresia deseori ca merităm mai mult decât primim (avem). Si de multe ori, din cauză ca ori nu primim ceea ce noi credem că merităm, ori pentru ca nu suntem în stare să merităm acel ceva, începem sa ne plângem. Ca Dumnezeu ori a fost rău cu noi si nu ne-a dat și dacă ne-a dat de ce ne-a luat înapoi prea devreme, ori si dacă ne-a dat si totuși am avut(-o) pentru destul de mult timp că nu ne-a deschis ochii să vedem ce avem cu adevărat, ori dacă nici nu ne-a dat nici nu ne-a luat că ce rost avem noi pe pământ, de parca totul se invârte in jurul nostru si noi ar trebui să fim o prioritate în fața a tot ce se întâmpla pe terra, 24 din 24.
Si fiecare din noi credem asta la un momentdat. Fiecare din noi, 7 miliarde de persoane. Ne simțim nedreptățiti la un momentdat.
Si nu vorbesc aici de lucruri, vorbesc de persoana care este lângă tine, sau care lipsește de lângă noi. 7 miliarde de persoane nemulțumite.
Nu te interesează nici o clipa de ceilalți. Tu, esti prioritar pentru tine, ceilalți 6999999999si așa mai departe să își aștepte rândul.
Nu te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva esti prea, cum să îți zic "pretențios"? Dacă eu nu sunt mulțumit cu ce am primit, nici tu, nici ceilalți 6.999.999.999 nu cumva este din cauza ca Dumnezeu a creat persoane la azar care nu se potrivesc între ele?
Tu vrei sau crezi ca meriți o anumită persoana dar ce se întâmpla cu persoanele care dealungul vieți tale au crezut că te merită? Că mă merită? Si pentru care eu m-am crezut prea bun, sau prea frumos, sau prea deștept sau prea bogat, înțelept sau mai stiu eu de o alta culoare a pieli!
Poate ca universul are un echilibru si ajungi să plătești cu aceeași moneda pentru fiecare suflet pe care l-ai întristat, înjosit sau desconsiderat . Fiecare plătim atunci cand nu ne vedem adevărat valoare, si pierdem ceea ce de fapt credem ca meritam dar de drept nu ne aparține. Pentru toate personale care le-ai lăsat să treacă fugitiv prin viața ta, pe care chiar le-ai grăbit cateodata sau le-ai luat la goana. Cu frumosul sau nu prea.
Nu ti se pare corect sa existe așa un echilibru? Și ca in loc să te opresti cateodata si să insiști pe ceva, dai prea repede pagina pentru ca te crezi superior? Atunci cu ce drept vin să mă plâng atunci cand sunt grăbit să trec mai repede prin viața altora? Chiar nu am învățăm sa apreciem ospitalitatea si continuam sa fim superficiali in fiecare zi care trece, sperând la ceva mult mai bun decât avem acum?
Se spune ca nemulțumitului i se ia darul, si cel ce caută, găsește, dar nu cumva nemulțumitului ce are un dar nu îl poate vedea din cauza ca încă îl mai caută?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu