-Astăzi mergem sa îţi arăt pamanturile noastre.
Cu greu mă ridic din pat după încă doua vizite ale părintelui meu. Îmi trag un tricou si o pereche de pantalonii de trening, încalţ ghetele mele hi-tech si îmi pun o bluză cu gluga. Un frig virgin mă strânge în braţe de îndată ce fac primul pas afara. Ochii mi se deschid instantaneu. Soarele încă se chinuie sa răsara iar cocoşii deja trimiteau sms-uri gainilor din ograda. De´ndată ce îmi simte prezenta, Butufei, pechinezul preferat al familiei îmi da buna dimineața cu un latrat scurt în timp ce îmi linge plin de bucurie mâna dreapta, miscind vesel din coada. O nouă zi este pe cale sa înceapă.
Întind pasul si mă alătur tatălui meu care era înfofolit într-o ditamai geaca si gata de plecare.
Ajungem la primul loc.
-Stii care este al nostru? mă întreba tata.
Privesc de jur-împrejur pământul ăla negru cu dâre verzui ce se întinde în fata mea ca o mare de întrebări fără răspunsuri, apoi mă întorc spre tara si îi spun cu o moaca de nepasare:
-Habar nu am!
Tata, zambeste linistit apoi cu o voce hotărata îmi arată în stânga mea.
-Uite asta este. Aici avem grâu, uite se vede, e cam mic. Anul asta grâul nu o sa se prea facă, spune trist ca pentru el.
-De unde pâna unde? întreabă ignorantul din mine.
-Uite de aici de la brazda asta pînă la urma aia de tractor de acolo.
-De unde stii? am continuat eu ca un copil la vârsta întrebărilor care incep cu "da de ce?"
Fără sa scoată un cuvânt, tata se duce la marginea locului, se uita puțin in jur căutînd parcă codul cu bare de pe fiecare brazdă din arătura, face o întoarcere de 90 de grade la dreapta si începe sa meargă cu pași mari înainte numărând cu voce tare:
-Unu, doi, trei.....
La un moment dar se opreşte si spune:
-Uite pâna aici este al nostru!
-Sigur?... nu eram încă convins de intelepciunea tatalui meu cu pamantul:
-....de unde stii?
Tata râde plin de încredere, face o alta întoarcere de 90 de grade la dreapta si începe sa facă nişte pași mici, punând un picioare înaintea celuilalt ca atunci cand eram mici si faceam poarta de fotbal cu doua pietre. Se opreşte în mijlocul drumului si înlătura cițiva bolnavii cu cizmele lui mari. Apoi cu un semn simplu din deget îmi spune ca are nevoie de o sapă. Mă duc după ea si i-o aduc imediat. Tata începe sa arunce cîteva lovituri hotărâre de sapă acolo în mijlocul drumului, înlătură din nou cu vârful cizmei pământul apoi cu vârful sapei, înlătură farmiturile de pamant care au mai ramas. Mă cheamă lânga el si făcând un gest cu capul, îmi ia privirea de mâna si îmi arată, acolo lângă vârful sapei, o bucata de fier veche si ruginită.
-Vezi tărușul asta? La fel ca asta mai este unul acolo... Imi arată din priviri locul din mijlocul drumului unde a inceput numărătoarea.
-....si la fel este si la celălalt capăt.
In ziua aceea au mai urmat încă 8-9 opriri, poate chiar 10 unde tata a repetat același ritual la perfectiune, fără ca sa greșeală măcar o data. Am privit toată ziua cu gândul sa încerc sa înțeleg cum face dar la sfârșitul acelei zile singurul lucru care mi l-am amintit a fost drumul înapoi spre casa.
Astăzi, privesc la tata si îmi dau seama ca pentru el, pământul asta vorbește o limba, este plin de indicatoare si de semne pe care poate eu nu o sa le înțeleg niciodata. Tata este un bun cunăscător al acestui limbaj secret al moșiei deoarece el a luat pământul asta, el l-a semnat primul si el la muncit primul, el s-a îngrijit de recolta si de pregătire. Tata vorbește limba pământului. Pamantul vorbeste cu tata.
La fel, viața, persoanele si tot ceea ce te înconjoara are un cod de bare, o eticheta pe care noi, eu si cu tine o punem celor din jurul nostru. De la distanță chiar, de multe ori încercăm sa spune despre cineva cum este. Nu trebuie sa ne apropiem prea mult de el, il citim si gata. Deja nu ai nevoie sa stii nimic despre el sau sa fi trăit ceva cu respectivul, este așa de simplu sa ii pui o eticheta. Tu nu ai timp sa il cunosti, sau sa il lași sa fie cine este. Pur si simplu...tu stii mai bine. Ciudat concept, nu?
Astăzi m-am oprit si m-am gândit: "Eu de cite ori am încercat sa sap locul batatorit din inima prietenului sau vecinului meu, locul acela numit "drum" pe unde au mers atatia in inima lui si care este atât de dur si plin de urme.
De cite ori, ai cautat tu in inima prietenilor tai semnul care sa își spuna ca iti aparțin? Ai infipt oare in drumul prietenilor tai un semn, un semn cum ca tu ai trecut pe acolo, o amprenta ca tu ai lucrat in inima lui, ai arat-o, ai pregatit-o pentru semnat si ai pus sămânță? Un semn despre care poți sa spui:
"-Uite vezi, de la semnul asta in urma se vad pași mei!"
Sau ai fost doar un trecator oarecare pe cararea prietenilor tai, care si-a continuat drumul, nevrând sa cobori in mocirla si sa iti murdaresti ghetele hi-tech atunci cind el avea nevoie de tine?
Gandeste-te la ce faci prietene, într-o zi drumul va fi atată de tare încât tărușul pe care o sa vrei sa il lași ca semn nu o sa mai între. Iar uite așa într-o zi o sa treci prin fata lor si o sa privesti in partea opusa, pentru ca nu ai lăsat un semn adevărat al prieteniei tale, si acum nu mai stii care este mosia ta.
Mosia ta si a mea dragule, sunt persoane. O sa vina o zi cind o sa fii mândru de mosia ta sau o sa regreți ca ai vândut-o sau ai închiriato pentru un preț de nimic cu ani in urma. Lucrează în mosia ta prietene, o sa îți prinda bine într-o zi.
Cu părere de rau va spun, am încercat de multe ori sa imi iau tărușele înapoi, am muncit mult pentru a le scoate iar acum regret si imi pare rau, dar gurile s-au astupat deja iar uneori cind am săpat in mijlocul drumului am gasit deja altel semne înfipte acolo.
Mândria, îngîmfarea, prețuirea de sine, dragostea de bani, minciuna, furtul, inselatoria, egoismul, lipsa respectului, neîncrederea sunt ca palamida si ca buruienile. Daca vrei o recolta curată, înlătură lucrurile acestea si peste ani o sa primește plata pentru ca ai lucrat cu cinste în mosia aproapelui tău.
Deci Tu, in ce stadiu te afli amice?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu