Iti place sa traiesti cu ce ai si doar sa visezi la o viata mai buna. Candva. Poate maine. Undeva in viitor. Cand tu o sa fii cineva. Da cineva mare si important. Cand tu o sa fii om. Ca parinti tai de exemplu.
Toata viata mi-a dorit sa fiu ca tata. Tata avea forta sa faca ce vroia, singur. Putea sa ridice o piatra mare si grea singur, sa duca doua galeti cu apa pana unde era nevoie de ele fara sa le puna jos, sa umple o remorca de nisip fara nici un ajutor. Putea sa sape toata ziua, sa coseasca sau sa mearga pe jos. Tata stia sa faca de toate. Era intelept. Tata avea o viata de om pe cartea de munca. Avea 3 copii si muncea de dimineata pana seara. Tata nu se oprea niciodata. El nu obosea. Tata era SuperEroul meu favorit.
Au trecut de atunci 20 de ani si ghiciti ce? Tata inca este eroul meu favorit. Nu am reusit niciodata sa fiu ca tata. Ma uit acum la el si desi randamentul lui este poate ca la jumatate eu tot nu am forta lui. Tot nu am rezistenta lui, tot nu am intelepciune lui. Si obosesc destul de repede. Poate si pentru ca inca nu sunt supereroul nimanui.
Totusi ideea este alta. Suntem niste visatori. Traim intr-o societate bazata pe vise unde suntem invatati sa devenim nimic real. Doar vise. "E bine sa visati" ne spun. Visați.... Sunteți niste fraieri! Pierdeți timpul si visati in loc sa puneti mana si sa faceți ceva. Credeti ca veti deveni cineva din fotoliu? Stai acolo in pat si visez...este mai simplu. Crezi ca altul o sa se ridice si o sa-ti realizeze tie visele. Crezi ca o sa devii intelept, puternic, rezistent stand la caldura langa soba si nefacand nimic. "Poate la vara, acum este frig" zici.
Nu prietene, nici acum nici la vara. O sa te trezesti intr-o zi cand o sa sune alarma si o sa vezi ca nu ai incotro. Cand parinti tai nu or sa mai poata sa iti aduca lemnele sparte in fata usi. O sa te dai jos din pat si o sa vezi ca este frig. Foarte frig! Habar nu ai unde este toporul sau cum se foloseste. Habat nu ai unde este motorina ca sa aprinzi focul. Si asta este doar inceputul.
Nu imi pare rău doar de un singur lucru. Ca avem atatea vise care putem sa le realizeam...da ne este lene. Stam prea confortabil. Avem ce ne trebuie. Ce rost are sa ne zbatem vr-un pic. Ar fi bun un loc de munca mai acatari dar unde sa il gasesc? Ar fi bun un salatiu mai mare, o vacanta in nu stiu ce tara, o relatie mai serioasa, dar de unde? Nu am, nu pot, nu stiu...sunt scuze doar. Intr-o zi o sa fii nevoit sa faci ceva chiar daca nu stii, chiar daca nu poti pentru simplu fapt ca "nu mai ai".
Ca vrei sa te apuci azi cand o sa fii sustinut de ai tai? Ar fi indicat. Ai o plasa de siguranta care te va mentine daca ar fi sa cazi. Multumesc alor mei care atunci cand am plecat, si mi-a fost greu au tinut sa imi reaminteasca zilnic ca daca imi este greu, oricand pot sa ma intorc acasa. Asta m-a facut sa pot, chiar daca nu stiam sau nu aveam. Multumesc unchiului meu care mi-a dat tot creditul lui si mi-a zis ca ma v-a sustine cat timp v-a fi nevoie. "Ramai aici pana cand o sa gasesti ceva de lucru. Eu iti dau banii necesari." mi-a spus.
Alege ce vrei sa faci azi, maine o sa fie prea departe, prea tarziu si prea fara nici un ajutor. Trebuie sa gasesti ceva azi. Daca nu, atunci o sa ramai doar un milionar in vise. Somn usor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu