marți, octombrie 29

+18 Cum să (nu) iubești Franța



   Imaginează-ti: esti la volan si in fața ta cât vezi cu ochii pe pe cearșafuri alb-albastre stau intinși la soare norii. Nori din ăia moi in care ți-ai înfige dinți ca in carnea fragedă a unei adolescente. Si fiecare nor din ăla este o altă fată diferită. Atâtea femei toate intinse lasciv înaintea ta, toate pe albastrul ăla care iti răcorește creierul ca un curent de 12 volți. 

   Apoi, tot verdele ăla curat stă tolălnit pe dealurii ca o cămașă de noapte pe sânii provocatorii ai unei zeițe. In mijlocul dealului, exact la locul potrivit de parcă Dumnezeu l-ar fi pus acolo dinradins un copac răsare semeț ca un sfârc excitat de atâtea picăturii reci de ploaie. 

   Înghiți in sec, și simți plăcerea care bucură ochiul lacom al unui om pervers. Iti umezești buzele cu salivă și gândul te poartă la iarba cea verde, perfect cosită in orice loc ai privi in jurul tău. Atât de mică, atât de bine îngrijită, educată ca părul pubian al unei fetișcane ce merge regulat la salonul de cosmetică.

   Inchizi ochii si te gândești la picioarele ei desculțe alergând pe gazonul ăla verde și umed. Ufff, te simți așa de norocos pentru ca poti să iti imaginezi asta.

    Presărată cu istoria conacelor ce stau mărturie vremurilor trecute ca un zâmbet ascuns in colțul gurii, Franța te duce la climax atunci când își ridică poalele și îți arată - ți se dă mare - cu Castelele sau Catedralele ei pline de glamur. Ca o provocare mistică de a descoperi in fiecare loc ascuns o nouă plăcere interzisă. 

   Poduri marii cu stâlpii de oțel sau de piatră ca o femeie asezată într-o poziție indecentă iti lasă mintea să zboare la tot atâtea râurii de orgasmice plăcerii. Curg repezii pe gleznele de piatră, zidite temeinic parcă din veșnicie ale fiecărui oraș de aici. 

   Broboane de sudoare se preling pe geamurile mașinii din norii plăcintii care mai devreme iti trezeau pofta de viață. Acum au acoperit cerul întreg de fâșii intunecoase pe unde adesea se indeasă soarele și inconjoară cu aura lui de lumină și măreție câte o catedrala sau un castel din vârful vreunui oraș cățărat pe cate vr-un deal aievea unor buze fierbinți infășurate puternic pe o erecție Effeliană.

Așa-i de bună Franța, pe pe****l meu vă jur.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu