Care este diferenta dintre proverb si citat?
Cultura as zice. Da! cred ca este vorba de cultura. Nu a celui care a scris ci a celui care citează.
 |
| Proverbele zilelor noastre. |
De ce am ajuns la concuzia asta? Citeam ceva pe un blog zilele trecute si ce-i drept era foarte tare, provocator de tare, m-a făcut sa mă întreb "de ce mereu vorbele astea mari, frumoase, drepte, le-au spus întotdeauna mari personalităţi?" Adică chiar asa Moş Ion Roată să nu mai aibă nimic de zis? Cum se face ca atâtea citate si atâtea texte nu a trecut prin capul unui om de rând? Sa nu fie oare orisicine orisicat capabil de o asemenea gandire dreapta?
Spuneţi-mi drept, câți dintre noi nu avem sau nu am cunoscut macar un bătrîn din acela care mereu avea câte o zicală pregatita specia parcă pentru fiecare boroboata pe care o făceam cînd eram copii? Iar dacă încă este în viaţa, cu siguranţa ca ar mai avea si acum multe de zis dacă ai mai avea timp să mergi sa îl asculţi, dar nu, acum eşti cult, eşti studiat, acum faci o facultate, acum postezi citate din Cioran. Si sincer, cine mai vrea astăzi sa audă ce a mai zi bunicul tău? Si chiar dacă a zis ceva ce suna bine, suna mult mai bine cînd o sa scrii jos Hemingway sau Einstein. Sunt expirate povestile lui din al doilea război mondial pe care le-ai tot ascultat cu drag în anii copilăriei.
Revenind la textul pe care v-am spus ca îl citeam, era un citat din Octavian Paler. Era chiar un text bun. Mi-a si plăcut. Mult. Am zis "Bai ce frumos gândește omul asta, mi-ar place sa gândesc si eu măcar pe sfert ca el." Apoi mai jos, cineva lăsase un comentariu cum ca de fapt textul aparţine altcuiva. Un oarecare, nustiuce Doctor. American normal.
Asa ca trag concluzia si zic, "vai de noi cărturarii si fariseii" ce repede ne desmoștenim strămoşii, ce repede o dăm pe texte în engleză si uităm de mulţi oameni importanţi din viaţa noastră, îi dăm la troc pentru alti care de buna seama importanţi fiind, nu te-au crescut, nu te-au educat, nu te-au păzit de băieţi mai mari din spatele blocului, nu te-au invatat sa-ti legi sireturile măcar. Este de admirat filme americane în care orice întîmplare este cel putin adevărată pe jumatate (Ex. "This is the true story my great-grandfather told my grandfather, who then told my father, who then told me about" - caută în google) aparţine vreunui părinte, bunic, stra-stra-bunic sau orice persoana apropiată al cărui descendent direct este cel care povesteste si pe care îl citează cu mîndrie. Cineva care a avut ceva de spus la cea ceea ce este el astăzi, la cultura lui, la el ca persoana, ca om.
La fel si tu, ai fost asamblat de cineva chiar dacă acum el/ea nu mai este. Te-a făcut ce eşti chiar dacă nu ti-a spus asta. El te-a împodobit, ti-a pus fudita si te-a împachetat frumos.
Vorbeam cu cineva zilele trecute despre o lucrare de licenţă si îmi spunea ca se documenteaza din doua cărţi scris de autori diferite, "și" zice "am găsit de cîteva ori acelaşi paragraf în amîndouă cărţile dar nu diferite sau cu ghilimele macar, total identice. Acum eu ce fac, pe cine citez?"
Asta mă întreb si eu "Eu pe cine citez?" "Tu pe cine citezi?" Cum pot oare fi asa de sigur ca după atîta timp de cînd au murit persoanele respective textul s-a transmis corect? Ca este al cui trebuie sa fie si nu al altei persoane?
De ce sa nu ne cinstim părinţii, fraţii, bunicii, rudele.....de ce nu chiar si duşmanii, citând din viaţa lor, care inevitabil este si viaţa noastră? Sigur au avut ceva de spus, sa nu zic în fiecare zi, dar măcar o data în viaţa lor. Haideţi să ne facem strămoşii mari. Haideţi să revenim la proverbe, la zicale si zicatori, la vorbe de duh, ce mai la vorba românească.
Fii promotor a ceea ce a însemnat cu adevărat ceva pentru tine. Spune texte garantat 100%
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu