˝-Magazin? Cherche carrefour?˝

   Pricep ca el n'a priceput nimic. Ii zic:

"Do you speak inglish?" Zice că nu. "Hablas espanol?" zice că tot nu. Incerc inca o dată in franceza mea de balta:

"Je cherche un magazis. Carrefour, lidl, intermarche, e.leclerc...."

   In fine a priceput. Imi spune că este un Intermarche un pic mai departe si ca el merge in aceeasi directie. Pornesc cu el la drum.

    Este un barbat undeva cam pe la vreo 55-60 de anii bine trăiti. Are barbă. Pe cap are o bască din aceea de revoluționar francez, un plovor inchis si vizibil călduros, deoarece nu poarta nimic alceva pe deasupra. Pantalonii si incălțăminte de purtare. Probabil vine de la mună. Are o bicicletă cu cadru din acela de damă, dar robustă. Nu dama, bicicleta măi. Nu am luat seama la culoare dar pentru ca era noapte probabil că era neagra si ea.

   Am inceput să vorbim fiecare pe limba lui. Eu am amestecat ceva franceza, engelza si spaniolă ca sa ii spun că am venit cu un camion de hârtie la fabrica Ouest France care este undeva in spatele nostru acum. Incă se mai vede reclama luminoasă cu literele mari colorate in rosu aprins. Trecem pe sub autostrada care inconjoară orașul si mergem pe lângă șosea printr-o zonă extravilană. Totuși exista trotuare si pistă speciala pentru bicicleta lui. Imi spune ca vine de la muncă si merge acasă. Am vazut ca aici bicicleta este la modă. Probabil de aceea arată in formă si nu este inzestrat cu burta made în mergătorpescărirulante, ca mine. 

    Mai vorbim doua trei chestii, ii spun că nu sunt foarte bun la franceza. ˝Nu mi-a plăcut niciodată˝ desi am facut din clasa a II-a iar undeva prin clasa a IX-a am facut si ceva pregătire acasă la o profesoară care imi scria verbele pe faința din bucătărie. Imi spunea că trebuie să le visez. Eu tot ce am visat la momentul ala a fost pe fisa, o blondă cu sânii mari si picioare arogante cu ceva prea mulții anii peste clasa mea de liceu. Mai visez si acum faianta aia alba si bucătaria sărăcăcioasă de tara comunistă, revoluționară si democrat-liberală, trăiască FSN-ul ca nu știu unde am fi ajuns azi fara el. 

   "Ma bateau mult" ii spun. Toate profesoarele de franceză m-au bătut si probabil de aia o urăsca cel mai mult dintre toate limbile latine. Ma intreabă de unde sunt. Ii spun, un pic rușinat așteptând parcă să intrerupă discuția si să o taie la fugă in noaptea neagra luminată strategic de felinare moderne cu bicicleta lui de damă, probabil neagră. Face o pauză, lucru care mă face să regret ca nu i-am răspuns pur și simplu că sunt "spaniol". Oricum nu ar fi bagat de seama la ora aia târzie si probabil nici nu l-ar fi interesat prea mult. Se opreste cu bicileta in loc, se uită la mine si cu o mutră comică mă intreabă intr-o română inteligibil perfectă:

"Ce mai faci?" Apoi spre uimirea mea adaugă

"Am fost in România. Sibiu, Brașov, București, Cluj, Gura Humorului.."

  "De unde esti?" 

"Din Giurgiu" ii răspund cu drag de a conversa cu cineva in limba mea si cu rușine de a mă fi indoit pentru a nu stiu câta oară de o națiune aflată in paragină in ochii europenilor. As fi regretat daca as fi spus spaniol. Poate că au ei Madridul si Barcelona cu echipele lor genealogice de fotbal mondial aclamagibile, au Toledo cu zidurile lui marii si străzile inguste, Granada cu Alhambra ei pretutindeni lăudată sau Sabtiago de Compostela  suprem vizitată anual de atâți pelegrinii care bat sute de kilometri in picioare pentru a vedea mormântul unui sfânt inventat in timpul războiului cu hoardele pagane musulmane pentru a găsi un vinovat de minunile si grozăviile intâmplate in asa vremuri grele.

   Dar România...România este acasă. România este nu ceea ce stiu toti de la emisiunile de știri care ne ponegresc in toate felurile, România este cea ce au trăit cei care ne-au vizitat si faptul că se intorc an de an, că ne-au invățat limba fara sa faca meditatii in bucătăriile alb-comuniste, că știu de sarmale, de mămăligă de vinurile si muntii nostri, dezrădăcinații pe viitor in goana nebună a occidentului după aur, totuși toate astea la un loc imi dau o licărire de speranță că daca nu eu, macar cei care vin după mine, intr-o zi o or sa poată spune mândri "Eu sunt român. Din România."