Concluzii...cu d mare (partea a IIa, gandurile Ei)

Citeste prima parte aici:

http://lucratdemina.blogspot.com/2014/01/concluziicu-d-mare-partea-i-gandurile.html

P.Î. Viata din punctul "d" de vedere vorbind deapre Ei din punctul lor de vedere. 

   

"Se spune ca dureaza ani sa castigi increderea si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Asa ca probabil nu au trecut inca suficenti ani ca sa capat incredere in mine. Sau probabil ca m-am autodezamagit de prea multe ori si numaratoarea se reia de fiecare data, nu continua de unde a ramas data trecuta. Si oricat aș tinde spre, nu ajunge la final. Sau poate ca nu exista un final, un standard dupa care sa ma iau si care sa imi poata spune unde ma situez. Si daca increderea in mine e atat de greu de castigat, trebuie sa ma astept ca la increderea in tine sa ajung si mai greu, nu?     Dar daca nu ajung la increderea in tine, inseamna ca nu pot nici sa o pierd. Iar daca nici nu castig, nici nu pierd, inseamna ca ma situez undeva pe linia izoelectrica. Si cum ea este transpunerea grafica a inimii care inceteaza sa mai bata, asta inseamna ca in povestea noastra nu exista munti si mari, iar mie imi plac muntii si tie iti place marea. Mie imi plac biciletele, tie iti plac rulotele, iar lor, amandurora, le plac si crestele, si nisipul, si separat, dar cel mai bine impreuna. Asa ca voi lupta sa castig. Pentru ca altfel, linia izoelectrica te pune sa anunti decesul.    Un mix de sentimente si ganduri imi invaluie sufletul si mintea. Nu foarte des. Dar nici foarte rar. Suficient de des si rar, incat daca am putea proportina egal desele si rarele; oricare imi arata ca nu-mi esti indiferent, dimpotriva. Dimpotriva. Dimpotriva!      Sa nu caut raspunsuri la intrebari care nu au fost puse. Asta’ti era sfatul care m-a linistit. Sfaturi imi dai? O groaza. Si eu in loc sa le primesc, stau sa-mi reprosez ca nu stiu sa le dau inapoi. Nu insutit! Nu inmiit! Macar in cantitate egale. Ca si cum primesc ceva, dar nu sunt in stare sa ofer nimic.    Si totusi intrebari exista. Si au existat. Iar raspunsurile au venit, uneori repede, alteori mai greu. Altele sunt pe drum. Sau poate ca nu mai sunt. Dar eu tot sper ca vor veni. Uneori imi reprosez ca m-am indoit, alteori ma bucur, pentru ca dovedirea contrariului m-a ajutat sa urc trepte. Trepte ale increderii. In tine. Si treapta cu treapta, ma apropii de varf. Si varful e locul unde ai semnal, dupa ce tot traseul nu l-ai avut.           Am incredere in tine ca o s-o faci bine. Asa stii sa pui capat temerilor mele nesfarsite cladite din nesiguranta ca am facut tot ce am putut. Cu toate ca mai mult de atat nu stiu ce as putea face. Si in tot ceea ce urmeaza sa fac exista o motivatie si mai mare pentru ca reusita nu se va mai traduce doar in bucuria mea, ci in bucuria noastra. Dar si teama creste proportional cu motivata, pentru ca nereusita mea va fi si nereusita ta, iar nereusita mea va dezamagi increderea ta, iar increderea ta e ultima pe care vreau sa o clatin. Asa ca de acum teama va capata si ea o alta definitie, caci nu mai e teama de nereusita, ci teama de dezamagire.     Te amuzi cand ma amuz, te intristezi cand sunt trista. Nu te ranesti cand ma ranesc, dar te raneste cand sunt ranita si o sa am grija cu asta, nu pentru ca m-ar durea pe mine, ci pentru ca ar putea sa te doara pe tine. Si cand te doare pe tine, ma doare mai tare pe mine. Cand esti trist, mai tare ma intristez eu. Iar cand te amuzi, mai tare rad eu. Pentru ca imi place veselia ta. Si rasul tau. Dincolo de zambet.    E de ajuns sa ma suni sa-mi spui ca esti bine si ziua mea e deja mai buna. Chiar daca de dimineata cand bajbaiam prin camera am spart un bibelou, chiar daca am alunecat pe scarile facultatii si mi-am rupt dresul grabindu-ma sa ajung la un curs la care aveam sa adorm in primele zece minute si chiar daca la intoarcere ploua si primul autobuz care mi-a trecut prin fata cand asteptam sa trec strada a avut gria sa ma hidrateze total. Daca nu total, macar partial. Nemultumirea mea - enervanta ce-i drept, de mult ori. Nemultumirea pentru lucrurile pe care nu am reusit sa le fac asa cum mi-am propus. Asa cum am tintit. Si asta spune ca este un lucru bun, lasand la o parte nerealismul celor mai multe dintre ele. Un lucru bun pentru ca asta ma face sa imi doresc mai mult, sa trec pe o treapta superioara, care sa ma apropie si mai mult de varf. Chiar daca da!, da!, da!, am inteles. Mereu imi repeti. Perfectiunea nu poate fi atinsa. Pentru ca nu, nu exista!    Stim amandoi spre ce ne indreptam, nu-i asa? Deocamdata separat, mai incolo impreuna. Eu stiu incotro merg, tu stii incotro merg eu. Probabil ca tu stii chiar mai bine decat mine. Sustinere, protectie si respect - Reteta pentru mortarul dintre caramizile pe care le pun in fiecare zi. Cu greu, dar le pun. Pentru ca, cu cat obtii mai greu un lucru, cu atat te bucuri mai mult de el la sfarsit. No pain, no gain. Si ce-ar mai fi ele fara elementul de legatura dintre ele? Si stii de unde provine. Se si vede. In rezultate. Nu-i asa?    In final, toata lumea se intreaba. Si? Eu zic: "-Si ce conteaza ce zice lumea?" ...nu-i asta ceea ce ne uneste pe noi ca oameni in general? Diversitatea! Iar diversitatea nu reiese ea tocmai din diferentele dintre noi. Deci diferentele ne unesc. Ce-ar fi daca toti am fi la fel, am gandi la fel, am vorbi la fel, am reactiona la fel? Am anticipa totul si nimic n-ar mai fi imprevizibil, nimic n-ar mai fi nou, nimic nu ne-ar mai parea interesant la celalalt. Iar mie, mie imi place sa te ascult, ma bucur cand ma inveti lucruri noi si ma relaxez cand ies din sfera mea si ma intersectez cu a ta. Si asta nu pot sa o fac decat cu ajutorul tau. Te ascult cand imi vorbesti, ma urmaresti cand iti povestesc. Lucruri banale de cele mai multe ori. Dar sunt lucrurile care ne compun viata. Invatam impreuna, eu de la tine, tu de la mine. Si asa ne imbogatim, crestem, ne largim campul de cunostinte, preluand unul de la altul ce avem mai bun. Pentru ca da, cu toate ca nu sunt niciodata multumita de mine, mi-ai aratat cum sa scot la suprafata ceea ce merita. Si merit!    Asa ca hai sa lasam diferentele, sa hasuram cu marker portocaliu ceea ce ne leaga si ne tine impreuna si sa ne concentram pe lucrurile care au facut din “tu” si “eu”, ”noi”. Ce zici, merita?"                         P.S. Multumesc "d" pentru timpul acordat si efortul de a scrie si rescrie o tona de ganduri intr-un spatiu atat de inghesui.  P.S.mic: P.Î. vine de la "pentru inceput" iar drepturile de autor asupra celor scrise mai sus nu imi apartine. Ca urmare nu detin nici lamuriri iar reclamatii nu se accepta. Multumesc!