duminică, decembrie 2

Gardianul din mall

   România are. Ia de ce-i lipseste ce are ştie toată lumea. România are Mall-uri. Căcălau. Adică multe. Atât de multe pe căt Parisul muzee. La o statie de metrou 2 Mall-uri. Si lumeeeee....ca de multe ori mă intreb unde sunt oamenii aia care se vaită ca România este "vai de mama ei".

  Așa ca ca tot românul care se respecta am mers si eu in Mall. Si ca tot românul care se respecta am dat o tura așa prin magazine. Toate magazinele. Scump monsieur, scump, la Paris era mai ieftin. Așa ca m-am limitat doar la aruncatul cu ochiu´ si doar atât. Ei bine pâna aici totul bine si frumos problema vine atunci când intri intr-un magazin. In afara de faptul ca tot mall-ul este ticsit" de seguratas ei bine in fiecare magazin sunt cel puțin tot atati câte persoane intra. Asta dacă nu cumva toți se țin doar după mine. Pai, intru in magazin, mă duc la raionul pentru femei (placerea mea ce vreți - mint, este doar un exemplu) si mă uit pe acolo, ca orice om. Deodată am impresia ca cineva mă urmărește...."eh!" zic, "este doar o impresie" si imi continui vizita in mall. Trec la următorul raion si impresia mă urmărește si acolo....2-3 raioane mai încolo deja simteam cum îmi sufla in ceafă. Urc la etaj....impresia deja devine apăsătoare. În timp ce probam ceva si mă tot învârteam in oglinda vad doi ochii ațintiti in direcția mea. Mă întorc si da, era acolo: ElImpresia! Mare si albastra. Zic ok, poate mi se pare mie, poate ca imi sta prea bine...poate se uita si el ca tot omul, poate.... Continui vizita si prin toate raioanele coategoale după mine. Deja începe sa mă enerveze. La fel si la urmatorul si la urmatorul si tot asa aproape prin toate raioanele. Toate raioanele de la toate magazinele din toate mall-urile din toata România. Rectific, din tot Bucureștiul.

   Adică oameni buni, eu nu înțeleg: ori eu sunt singurul cu aspect curios din tot mall-ul ori ....fiecare persoana din mall are câte un înger păzitor din asta care o urmărește la fiecare pas. Atunci încep sa înțeleg de ce sunt mall-urile așa de pline....pentru ca pentru fiecare persoana care intra exista o dublură. Eu cred ca ii iau la oferta. Adică ceva de genul:
"Doriti sa va luați un gardian pentru magazinul Dumneavoastră? Astăzi este ziua dumneavoastra norocoasa, pentru prețul de 1 primiti, nu 2 nici 3 nu 4 etc, primiti 10 gardieni absolut gratuit. Bucurati-va de oferta noastră - BGS"


De meditat:

  Câte tricouri oare trebuie sa vândă un magazin ca sa plătească toți gardienii aia din mall? Căt din prețul tricoului pe care eu mi-l cumpăr este salariul impresiei? Este plătit in funcție de agresivitate cumva? Îi da vr-un bonus pentru asta? Adică de ce trebuie sa mă controleze in geanta după ce m-a urmărit tot magazinul? Nu a văzut ca nu am luat nimic? Cu toate camerele, sistemele de alarma, seguratas....deci nu înțeleg de ce mai este nevoie sa vina sa-mi spună "Ce ai in geantă?" Pe mă-sa n-o am sigur.

  Astept cu nerăbdare ziua in care se va descoperi formula pentru a-i face invizibili. Gardianul invizibil. Apoi o sa pot sa mă bucur si eu de momentele astea speciale in care imi fac praf o anumită parte din salar'  fără sa mai fie nevoie sa intreb gardianul "Nu vă sparați, cum îmi stă?"


Dl. Banal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu