Deci sa continuam povestea de unde am ramas.
...Pleaca omul nostru demarand in forta, in timp ce lumea inca se mai aseza pe unde putea, alți in picioare alții pe scaune...si eu deja încep sa mă gândesc dacă nu era mai bine sa astept microbuzul "cu licență". Nu de alta dar ala măcar dacă ar fi ceva ne-ar plăti spitalizarea. De ce spun asta? Pai șoferul asta, "picior greu", nu stia sa meargă decât in blana, sa se bage peste ceilalți "participanți la trafic", sa franeze in blana, sa accelereze in blana, chiar si sa injure in blana (acum înjura el pentru ca toată lumea era cu sufletul la gura deabia respirand, dar baremite sa se mai poata adauga cineva ceva vorbe de duh). In oraș, in afara, prin sate, pe linga si tot așa. 130km pentru ca nu mergea mai mult (cred).
Linga mine, femeia cu copilul, care se asezase dumneaei pe amandoua scaunele cu bagaj cu tot astfel in cat, când m-am oprit in dreptul ei si am întrebat dacă este ocupat mi-a spus "dacă nu te deranjează asta micu si poti sa te asezi..." Adevarul este ca "el sarmanul, nu ma deranjeaja asa de mult dar cele doua genti de voiaj, un rucsac si gura ta mă enervează peste masura. ZAU!"....imi venea sa ii spun. Si totusi in ciuda tuturor inconvenientelor eu m-am asezat. "Na! ca nu ti-a mers, hoasca batrana ce esti" i-am fluierat pe o frecventa joasa de unde cerebrale.
Mă așez si toooot drumul se apuca sa imi povestesca problemele ei in timp ce răspundea la telefoane la fiecare 10 minute cu deja tipica ei fraza "da fă, ce vrei?"
La un momentdat, începe sa devină preocupata de cit mai facem pina acasa
"- Domnu' (adică eu) stiti cit mai facem pin' casa? Unde suntem?"
Ii răspund unde suntem. Mă contrazice, ii aduc argumente. Tot mă contrazice. Își da seama ca am dreptate si schimba subiectul:
"-Da ajungem pân' la far' un sfert?"
Io, răspund cu un gest din moaca "poate"
Ea, tace un pic si o mai încerca o data:
"-Da' acuam unde suntem?"
Ii raspund.Ea continua:
"-Si ajungem pina la far' un sfert?"
Incepuse sa mă enervează deja prea mult, dupa cum prea bine v-ati dat seama. Idiotul ala de șofer bruscheaza mașina incat nu pot nici sa gandesc, frânăeaza, trage de volan in toate partile, începe sa injure, copilul începe sa plânga si cu toate astea mama copilului intervine exasperant la fiecare 5 minute:
"-Domnu' da' ce credeți ajungem?"
Fara sa mă gândesc prea mult, ma intorc spre dansa si ii zic sa ii dau un răspuns "evident":
"- Doamna....la cum merge asta, avem doua variante foarte simple: varianta A - ori nu ajungem deloc si varianta B - ori trecem. Sincer va spun!"
Nu stiu ce a avut răspunsul meu, da a ras brusc de doua ori, a belit niste ochii inainte de "sincer" si pana acasa nu a mai zis nimic.
Cred ca nu prea a fost multumita de răspuns. In cele din urma am ajuns si cind s-a vazut in oras la ea, automat parca a prins din nou viata:
"-Domnu pot sa va mai rog ceva?"
"Pai nu prea poti" ii zic in gandul meu, dar pentru ca sunt un om bun, dau din cap ca da. "Pentru copil" imi zic.
"-Puteți să mi-l țineti pe asta micu un pic?"
Gresita intrebareeee!!!Pai dacă vreau sa pun mâna pe maimuțica mă duc la zoo. Ii zic:
"-Dar de ce?" crezand ca exista vr-un smen la mijloc. Da! nu radeti, am crezut ca este ca atunci cind tiganii in perioada pastelui,vin cu mielul la tine sa pui mana pe el iar pe urma iti cer bani ca ai pus mana pe miel. Am crezut ca merge pe acelasi sistem. Sau mai rau, "astea o nvrea sa mi-l lase mie" zic. Totusi femeia avea o explicatie:
"-Pai sa imi iau si eu bagajele"
Era clar, vroia sa mi-l lase pe cap. Respir, mă uit la ea,si ii zic:
"- Hai coborâti ca vi-l aduc eu." Bagajul, evident. Decit sa raman cu maimutica.....
Asa ca, a doua oara cand am pierdut autobuzul (adica astazi de exemplu) nu am stat prea mult pe ganduri si am ramas la cineva in gazda, nu de alta dar, nu vroiam sa am parte cumva de vr-un deja vu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu