Ce cauti in cutia cu amintiri? Cauti pe cineva? Cauti o frumusețe deja apusă? Cineva chipeș, cu ochii mari, cu parul ordonat si pielea clară...un om înțelegător, arătos, calm, stăpân pe situație mereu cu un plan in minte, mereu dispus. Sănătos. Un bărbat.
Vad in privirea ca nu mai sunt omul pe care il doreai. Acum am păr puțin. Pe alocuri alb, pe alocuri deloc. Anii s-au adunat strajă la marginea patului nostru. Cand mă trezesc acum mă vait, mă mișc greu, obosesc des...de vre-o erecție efemeră ce să mai vorbim.
Totuși tu, tu ai rămas la fel de frumoasă dupa cele câteva decenii petrecute împreuna. Ai ochii vii, obrajii tăi cărnoși si pielea aia portocalie din care mușcam cu poftă "Of!" îmi lasă gura apă si acum, un biet bătrân ce stă pierdut la capătul patului. Crezi ca am uitat să te priesc cum o făceam odinioară, dar nu-i adevărat, iti arunc câte o ocheadă in fiecare dimineata înainte de răsărit când părul tău negru încă umple încăperea de întuneric.
Pentru ca, chipul meu presărat de riduri si amintiri a fost odinioară mai...altfel. Îmi aduc aminte de clipele frumoase petrecute împreuna in albumele noastre de fotografii. Da, ma uit la ele in fiecare zi trista care trece, cand boala mea imi șterge ieri-ul si alatăieri-ul din privire cu buretele crunt al uitării.
Si de-ar fi doar atât, poate ca inca m-ai mai iubi dar crizele mele de diabet, Parkinson si prostată te scot acum din minți."O drag mea, unde sunt anii noștri de tinerețe?" te întreb in mintea mea de fiecare data cand te văd ca mă privești cu milă. Acum sunt un bătrân obez, chel, orb și urât. Tremur tot, uit tot, imi fac nevoile peste tot de altfel dar asta nu inseama ca o sa ma opresc din a te iubi. Chiar daca iti faci timp sa ma mai cerți câteodată.
Ma cerți pentru ca uit, pentru ca nu te ajut cu treburile casnice, pentru ca mănânc fara măsura, pentru ca nu sun acasa, pentru ca sunt un iresponsabil. Sau "un copil închis in trupul unui bătrân prost" mai imi spui câteodată infurunată din spatele ochilor tăi căprui.
Si totuși, am avut si clipe de bucurie. Am avut si clipe de fericire. Am fost frumoși împreună odată. De mult este adevărat asta, dar am fost.
Si daca nu as uita asta in fiecare zi din cauza neamțului ăla pe nume Alzhimer care imi ascunde amintirile in biblioteca infinita a ființei omenești care sunt, poate aș mai fi capabil sa îți spun in zorii zilei când te trezești și mă privești nedumerită stând nemișcat in scaunul meu care imi leagăn oasele și bătrânețea "Bună dimineața Prințesa. Tu ești cea mai frumoasă amintire a mea!"
M-aș ridica atunci ca și acum să-ți sărut fruntea îngândurată dacă nu aș avea probabil nevoie de ajutorul tău. Atunci ca si acum. Prințesa.
Te pup. Copilul din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu