Vineri seara. Început de weekend. Mulţi încă se gandesc cu placere la momentul acela în care odată ajunşi acasă sa îşi trîntească pantofii în mijlocul holului, copilul în mijlocul patului iar în timpul care i-a mai rămas pană la 12 noaptea sa îşi "tragă" un pic soţia de par în liniştea si intimitatea sufrageriei. Asa ca am zis, hai sa le dau si eu o mană de ajutor în stilul meu. Deci m-am apucat sa inventez o minipoveste iReala de adormit copii. Nu prea mi-a ieşit ce-mi dorea în schimb cred ca exista posibilitatea sa adoarma părintele în timp ce îşi înnoda odrasla cu aceasta poveste doar doar si-o da duhul inaintea dansului. Deci sa purcedem la drum:
A fost o data ca niciodată si daca nu a fost o inventăm acum, o poveste cu un Regat, o Ladă Albastră si un Vice (nu are legatură cu Miami Vice).
Era o zi oarecare din zilele trecute, iar eu eram prin curtea împărăţiei iremediabil de plictisit si tot auzeam vocea unui strain "zbenguinduși plămânii" de zor la poarta
regatului vecin. Vreo 5-6 minute, poate mai bine. În cele din urma nu am mai rezistat, mi-am dat un pic liber din braţele iubitelor mele "Plictiseala" si "Lenea" m-a dat jos de pe sezlongul numit "Amorțeala" am încălecat iute pe roibi mei gemeni "AllStar" si impreună cu ei am purces spre drum. Am făcut 500 de pași pană la poarta împărăției vecine (tagadam-tagadam) unde am zărit așteptând tăcută o Ladă Albastră. Nu-mi amintesc anul de fabricație sau modelul dar era destul de prăfuită, semn ca venea tocmai de departe. Din ea mă fixa cu privirea un porc. Un porc de om. Gras cat un porc de animal. Cealaltă dihanie stătea drept în poarta regatului vecin si-i țipa din toți rărunchi numele mai ceva ca intr-o manea la refren cînd se striga partea cu "fără număr, fără număr, fără număr."
 |
| A fost o data ca niciodata... |
Era o zi oarecare din zilele trecute, iar eu eram prin curtea împărăţiei iremediabil de plictisit si tot auzeam vocea unui strain "zbenguinduși plămânii" de zor la poarta
regatului vecin. Vreo 5-6 minute, poate mai bine. În cele din urma nu am mai rezistat, mi-am dat un pic liber din braţele iubitelor mele "Plictiseala" si "Lenea" m-a dat jos de pe sezlongul numit "Amorțeala" am încălecat iute pe roibi mei gemeni "AllStar" si impreună cu ei am purces spre drum. Am făcut 500 de pași pană la poarta împărăției vecine (tagadam-tagadam) unde am zărit așteptând tăcută o Ladă Albastră. Nu-mi amintesc anul de fabricație sau modelul dar era destul de prăfuită, semn ca venea tocmai de departe. Din ea mă fixa cu privirea un porc. Un porc de om. Gras cat un porc de animal. Cealaltă dihanie stătea drept în poarta regatului vecin si-i țipa din toți rărunchi numele mai ceva ca intr-o manea la refren cînd se striga partea cu "fără număr, fără număr, fără număr."
Sătul de simfonia lui mă apropii si îi zic încet să se înțeleagă la subtitrare:
-"Dacă nu a raspuns până acum înseamnă ca nu este acasă" zic, si ca sa nu il jignesc pe animal adaug la sfărsitul frazei "cred"
-"Da înseamnă ca nu o fi acasă" adaugă si el dupa mine. "Da unde o fi?"
De parcă nu avea omul alta treaba mai buna unde să fie decât sa îmi facă mie concurentă la ziua mea oficiala de lene si plictiseala încerc să îi dau un răspuns dar brusc răspunsul vine tot de la dansul:
-"O avea vre-o lucrare!"
-"O avea" zic
-"Păi si soția?"
În gândul meu "o avea vre-o lucrare" dar omul meu avea deja toate răspunsurile pregătite:
-"O fi la piața?!"
-"O fi..." zic și mă gândesc deja daca nu cumva totul este o capcană care sa îmi strice mie ziua oficiala de lene si plictiseală. (Stiu ca am mai spus da imi place mie cum suna)
-"Da ce treaba aveți cu el poate vă pot ajuta eu?" spun.
Îmi înșira toata istoria Greciei Antice dar fără nici o soluție. Așa că plictisit peste măsura de personajul animat din fata mea zic leneş si plictisit:
-"Da nu mai bine îmi lăsați un număr de telefon sa va sune el cînd vine?"
Moment la care intervine "ălalaltu":
-"Păi da nu, că trebuie sa mearga, sa vadă, sa facă, sa dreagă......blablabla = treaba românească." Adica nu-i stapanul acasă, nu se rezolva frate problema si punct. Oricâtă bunăvoință ai avea tu, nu se poate si nu se poate.
Dupa "lupte seculare" sau secundare nu mai stiu, personajul principal (pană la momentul ala nici eu, povestitorul, nu am știut ca el este personajul principal) vine cu soluția mult caută:
Nu zău?! Si-mi dă...îmi da un număr scris pe o bucata de hârtie călcată jumătate în picioare jumătate nu. Ma uit acolo la număr sa vad cu cine am avut oroarea onoarea, cînd ce sa vedeți, Dânsul, sau mai bine spus Domnia Sa era chiar "vicele" din dita mai comuna de 4000 de suflete animale incusiv. Vă dați seama ce onoare să stau eu un biet plictisit al vieți de vorba cu Viceprimarul plictisit pe bani publici. Wow!
Înainte ca Lada Albastră sa se pună în miscare îmi strigă în timp ce eu probabil ramasesem stană de piatră la măreția unui așa eveniment de situație:
-"Si sa nu uiți să îi spui ca l-a caută vicele. Să vina mâine dupa mine la primărie sa negocieze..."
Si cat ai zice "peste" zboară cu porcul si Lada împreuna peste dealuri si păduri pâna cînd a dispărut în orizontul împărății Împăratului Roșu si a Viceprimarului cu o Ladă Albastra.
Iar eu am incalecat la loc pe sezlongul meu cu perne de aur si funii de matase (sau invers) si v-am spus o poveste aproape adevarata.
Sfârșit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu