Nu-i drept sa zic ca "vai, mi-a revenit inspiratia.." nu-i deloc adevărat..
Ci doar vroiam sa mai va dedic o mica frântura din găleata mea cu rufe...
...care le mai întind pe sîrma.
...Si, sa mai spart o fărîmă din caracterul meu făcut din fier armat,Acela care-avea poarta mereu închisă,
cu lactate-aurii si pari proptiti în usa inimi blocate..
Dar la un moment dat... o voce de afara strigă neîncetat..
A năvălit ´nauntrun' fel de a mă domoli cum se cuvine:
Un fel de "lasă gandurile-amare!!",
Un fel de "si ce-ar fi de-ai încerca??"
Si tot un fel de a mai zis: "fac tot ce-m sta-n putință"
Caci tot credeam ca totu-i cum n-ar trebui sa fie...
Dupa gogeamite abateri de la bine,
si reprimari zicînd ca-i doar o amagire,
sa mai tot speri anapoda la fericire,
cînd ori decate ori deschisa-i usa,
îmi luam în fata numai cu noroi lovire.
De ce sa mint zicandui Fel, hai sa îi zic Ea,
Ea care a-ncercat sa rup-acele lacate-aurii
A trebuit sa bată-n acei pari proptiti în usa...
A încercat zadarnic, drept din rădăcini sa-i scoată..
Dar tot nimic n-a reusit sa facă.
apoi ca din senin iesi-i în poarta,
am scos din radacina-acei pari
am sfaramat, zbrobin puternic acel lacat
si-o vad pe ea plecand, lasînd o dâra de "oare de ce?"
un şir de intrebari puse la disperare, "oare dece?"
...
dar de odata, dau un pas de cât sa-i stau în cale
o iau da mană si o-ntreb: tu fostai cea care mă zguduit acolo la fondare??
se uita si nu zice-o vorba, evident..
la usa mea, 'n-afar' de Ea, nu mai era nici un "client"..
Ei bine daca-i tu, atunci fii corespunzatoare.
ajuta-mă sa-mi construiesc o usa de intrare..
si te mai rog... Tu, nu mă da-n uitare!!
(pentru Ea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu