Urăsc minciuna, de mic am fost un mincinos înverșunat, de la 5 ani mi-am atașat minciuna ca pe o colega de lupta, un "As" care îl aveam în mâneca, ca un "pistol de glezna". Si țin sa va mai spun ca eram bun, sau asa credeam eu... Mama dar și câta bătăița mâncam, și nu pentru ca făceam prostii ci pentru simplu' fapt ca mințeam. Nostim, nu?? Sa mănânci bătaie pentru o minciuna sau alta spusa la un moment de "pericol".
Haide-ti deci... sa analizam un pic situația:
*când suntem micuți, mințim pentru ca ne vedem înconjurați de paranoia noastră în mințile noastre pline cu fantezii și monștrii. Mi se pare destul de corect, și normal ... ai 5 ani sau chiar 7 și minți.. pentru ca ne va pedepsii mama fără aia sau fără cealaltă jucărie.
*povestea se schimba când avem de la 18 ani, 20 în sus...acolo e adevărata problema, adevăratul scurt circuit, adevărata boala, adevărata prostie a omului/femeii. Oare nu-ți dai seama ca te va prinde într-o zi sau alta. Oare preferi sa amâni situația și dorești cu tot dinadinsul sa te disprețuiască cealaltă persoana afectata de minciunile tale netrebnice? Chiar atât de puțin te interesează persoana aia pentru a mintio. Cel mai grav și penibil fapt este ca de cele mai multe ori ne mințim persoanele care ne sunt cele mai îndrăgit si apropiate, prieteni , mame, frați. De ce? pentru ca le-am pierdut respectul. (din păcate)Sa nu uiți, ca indiferent de ce sar întâmpla, o minciuna ascunsa la glezna sau sub mâneca, tot va cere socoteala, și vei putea pierde jocu' dacă te prind ceilalți jucători, și stai liniștit ca atunci când vei zice am scăpat teafăr nu mau prins, va ajunge ziua când vei vorbii de acele timpuri și glezna te va da de gol ca și mâneca de fel, va bate clopotul....
Fii persoana, nu încerca doar sa crezi ca poți pretinde a fi...
(mai am și eu momentele mele de inflexiune)
by ///made///of///steel///
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu